Constantin Popescu, polițistul care a ucis-o pe Raisa, pe Bulevardul Laminorului din București, și-a deschis sufletul în fața părinților îndoliați. Într-o scrisoare redactată de mână, agentul le-a cerut iertare și i-a implorat să nu îl vadă ca pe un criminal. Gândurile omul legii au fost publicate pe site-ul indrumări-juridice.eu de către avocatul familiei Raisei, Adrian Cuculis.

Scrisoarea trimisă de polițistul care a ucis-o pe Raisa către părinții fetei

„Îndererată familie,

Nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi dar...

Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic accident. Nu pot să fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice!

Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.

Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare.

Am greșit, am greșit, și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât aș scrie tot aici revin, regret enorm cele întâmplate, și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.

Mă opresc aici, pentru că indiferent cât aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut.

Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare.

Orice pot să ofer, o voi face.

Sincere regrete, Popescu Constantin"

Reacția familiei

Prima reacție a părinților după ce au citit scrisoarea polițistului a fost aceea că ar fi apreciat mai mult rândurile scrise de el dacă ar fi venit mai devreme. Tatăl copilei a spus că ar fi admirat mai puternic gestul agentului dacă acesta i-ar fi sunat, mai ales că acest lucru nu îi este interzis în urma anchetei. Totodată, părinții au spus că cel mai bine ar fi fost ca omul legii să nu fi circulat cu viteza excesivă atunci când a lovit-o mortal pe Raisa.

Citeste si:
VIDEO Polițist de la Rutieră, lovit cu o piatră în cap, în timpul...
VIDEO Polițist de la Rutieră,...

Detalii despre caz

Polițistul, aflat singur în mașină, a lovit, în data de 13 ianuarie, două fete care traversau strada, pe trecerea de pietoni, în Sectorul 1 al Capitalei, la ora 13:30. În urma impactului, una dintre copile a murit, iar cealaltă a fost transportată la spital în stare gravă.

Agentul circula cu viteză și nu avea semnalele acustice pornite. În comunicatul Poliției Capitalei este precizat doar că avea „semnalele luminoase”, fără nicio mențiune de cele acustice.

Marina, fata care a supraviețuit, are coșmaruri

Mama Marinei a povestit că fata sa are coșmaruri și retrăiește des momentele de după accident. „Se mai trezește noaptea. Tresare noaptea. Visează referitor la accident pentru că mă tot strigă: < Mami! Mami! Repede! Repede! Mă doare picioarul! Mami! Mami!. > Eu am încercat să îi spun ce s-a întâmplat și cu prietena ei ca să afle de la mine, să nu afle de la alți prieteni. Am văzut-o că refuză să conștientizeze, să accepte situația”, a declarat Denisa, mama Marinei, pentru Observator.

Citeste si:
Anamaria Prodan, scrisoare emoționantă pentru mama sa: „Îmi e atât...
Anamaria Prodan, scrisoare...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2022 - 10 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.