Curtea de Apel Bucureşti a amânat luni, pentru 3 martie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
 

Decizia finală în dosarul victimelor din Colectiv a fost amânată

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii.

Retail jobs

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.

S-a decis înlăturarea aplicării consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Citeste si:
Cărbunaru, despre achitarea despăgubirilor în dosarul Colectiv: „În...
Cărbunaru, despre achitarea...

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv', printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Ce condamnări a decis Tribunalul Bucureşti

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

  • Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  • cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

Citeste si:
Alerta cu bombă de la Curtea de Apel București a fost falsă
Alerta cu bombă de la Curtea...

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe Strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Citeste si:
Curtea de Apel București ar putea pronunța sentința definitivă în...
Curtea de Apel București ar...

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL".

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Citeste si:
Dezbateri finale în dosarul „Colectiv”. Piedone, condamnat la 8 ani...
Dezbateri finale în dosarul...

Ofiţerii ISU, Antonina Radu şi George Matei nu şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU Antonina Radu şi George Matei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club, care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti, desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Ianuarie 2022 - 04 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.