Doi copii de 11 și 13 ani din comuna suceveană Moara au fost mușcați de doi câini, Metis Amstaff și Buldog, în timp ce mergeau cu colindul prin zonă. În ajutor le-a sărit un vecin, care, la rândul său, a fost atacat de animale. Cei trei au fost transportați la spital, unde au primit îngrijiri medicale. Când a aflat de incident, tatăl micuților s-a urcat la volan și a ucis cu mașina patrupedele care se aflau pe domeniul public.

Colind de coșmar pentru doi copii din Suceava: Au fost atacați de câini după ce au vrut să intre într-o curte

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul consumase alcool, având o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, uciderea fără drept a animalelor și neluarea măsurilor privind prevenirea atacului canin.

Informații de la Poliție

„Astăzi, în jurul orei 14,30, pe raza comunei Moara, doi minori în vârstă de 11 și 13 ani, care mergeau cu colindul, au deschis poarta curții unui localnic, moment în care au fost atacați de doi câini, metis Amstaff și Buldog.

În ajutorul minorilor a sărit un vecin, care a fost, la rândul său, mușcat de către cei doi câini. Atat minorii, cât și adultul, au fost transportați la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, prezentând plăgi ușoare.

Ulterior producerii evenimentului, tatăl minorilor s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală în zona producerii evenimentului și a ucis cu vehiculul cei doi câini aflați pe drumul public. La testarea cu aparatul etilotest, șoferul prezenta o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză sunt efectuate cercetări, atât sub latura penală, privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, uciderea fără drept a animalelor și neluarea măsurilor privind prevenirea atacului canin, cât și cu privire la legislația contravențională-OUG 195/2002 și legislația incidentă înregistrării animalelor periculoase.”


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.