Pe aeroportul Henri Coandă, pasagerii nemulţumiţi de noile restricţii au avut un comportament recalcitrant faţă de personalul autorităţilor cu atribuţii de control al documentelor de intrare în ţară, fapt ce a generat aglomerări, vineri, între orele 14:00 - 15:30, potrivit unui comunicat remis de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Pasagerii de la aeroportul Otopeni, nemulțumiți de noile restricții
"Traficul pe aeroportul Henri Coandă de derulează normal. S-au înregistrat aglomerări punctuale, în intervalul 14.00-15.30 al zilei de azi, generate, pe de o parte, de faptul că, în aceste ore de vârf au aterizat două curse suplimentare, iar, pe de altă parte, de către pasagerii nemulţumiţi de noile restricţii care au avut un comportament recalcitrant faţă de personalul autorităţilor cu atribuţii de control al documentelor de intrare în ţară", se menţionează în comunicat.
Jandarmii şi Poliţia de Frontieră au intervenit pentru a ţine situaţia sub control, conform CNAB.
"Situaţia a fost ţinută sub control cu ajutorul personalului CN Aeroporturi Bucureşti, jandarmilor şi ai Poliţiei de Frontieră. Este posibil ca astfel de aglomerări punctuale să apară în continuare, personalul CNAB urmând să acorde, în continuare, tot sprijinul reprezentanţilor autorităţilor cu atribuţii de control şi menţinere a ordinii publice", se precizează în comunicatul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
CN Aeroporturi Bucureşti îndeamnă pasagerii să se informeze din timp
Potrivit sursei citate, pentru reducerea aglomeraţiei prin mărirea vitezei de procesare la controlul DSP, a fost dublat numărul de medici DSP de pe fluxul de intrare. De asemenea, pentru mai buna informare a pasagerilor şi pentru păstrarea ordinii publice, a fost suplimentat până la dublare şi numărul de angajaţi ai altor instituţii, inclusiv ai CNAB.
"Este posibil ca, urmare a noilor restricţii de intrare în ţară coroborat cu o creştere a numărului de pasageri care intră în ţară, să se înregistreze aglomerări şi în perioada următoare", se mai spune în comunicat.
CN Aeroporturi Bucureşti face apel la toţi pasagerii să se informeze din timp asupra condiţiilor de intrare în ţară şi să ia toate măsurile necesare pentru respectarea acestora, informează Agerpres.
Minorii cu vârsta de peste 16 ani pot călători în afara țării fără...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro