Traficul rutier este restricționat, joi dimineață, în București, între Șoseaua Vitan Bârzești și Splaiul Unirii, după ce 20 de mașini s-au ciocnit din cauza carosabilului alunecos. Nu au fost înregistrate victime.
Carambol cu 20 de mașini la Pasajul Sălăjan din București
Traficul rutier de la Pasajul Sălăjan, între Șoseaua Vitan Bârzești și Splaiul Unirii, a fost restricționat, după ce 20 de mașini s-au ciocnit. Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar mașinile implicate în carambol au fost avariate, unele dintre ele au suferit daune totale. Pe șosea au rămas bucăți din caroseriile automobilelor.
Polițiștii fac verificări la acest moment pentru stabilirea cauzelor accidentului, în timp ce autovehiculele avariate sunt ridicate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind negativ.
Informații de la Poliție
„Nu avem date concrete despre dinamica producerii accidentului. Se fac verificări la acest moment. Chiar acum am ridicat restricția de pe strada Iuliu Hateganu și am rămas cu restricție doar pe podul Nicolae Grigorescu, pe ambele sensuri, asta pentru a preveni producerea altor evenimente rutiere.
![]()
De precizat este faptul că sunt 20 de autovehicule implicate. Nu sunt victime. Toți conducătorii auto au fost testați de către colegii ajunși la fața locului cu aparatul alcooltest. Nimeni nu a consumat băuturi alcoolice. Aceștia au fost îndrumați la Biroul de Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere București pentru întocmirea documentelor de constatare.
Da, era polei pe carosabil, e alunecos în unele porțiuni. S-a acționat cu material antiderapant”, a transmis Claudiu Costea, inspector în cadrul Brigăzii Rutiere a Poliției Capitalei.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Rolul procesatorului de plăți în industria de e-commerce: top întrebări pe...
Sursa: retail.ro
-
Rețetă de clătite cu cașcaval și legume. Un mic dejun delicios!
Sursa: garbo.ro
-
Emotie versus Ratiune: Cum functioneaza mintea ta?
Sursa: kudika.ro
-
Fagura, investiții în equity de 780.000 de euro pe Seedrs
Sursa: futurebanking.ro
-
ANM anunță cod galben de ninsoare și viscol în 25 de județe din România
Sursa: wall-street.ro