Tragedia de la mina de cărbune din Siberia, produsă joi, a căpătat proporții. Dacă bilanțul inițial al accidentului a fost de 14 morți, numărul victimelor a crescut brusc la căderea nopții, ajungând în prezent la 52. „Nimeni nu a supraviețuit în mină”, a transmis agenția oficială TASS, citând o sursă din cadrul serviciilor de salvare. Catastrofa a costat viața a 46 de mineri prinși în subteran și șase membri ai echipei de salvare.
Tragedie în Rusia: 52 de morți după un accident în mina din Siberia
Accidentul s-a produs în mina de cărbune Listvyazhnaya, în regiunea Kemerovo, la aproximativ 3.500 km est de Moscova. Inițial, doar 14 persoane erau anunțate moarte după ce praful de cărbune dintr-un puț de ventilație a luat foc joi dimineață și a umplut mina cu fum. Operațiunea de salvare care a urmat s-a încheiat, de asemenea, tragic. Cei plecați în ajutorul lucrătorilor blocați nu au mai dat semne de viață.
Agențiile de știri Tass și Interfax au raportat că numărul morților a crescut joi seară la 52. Rezervele de oxigen ale unor membri din echipele de căutare s-au epuizat, potrivit Interfax. Căutările au fost suspendate din cauza temerilor că nivelul mare de metan din mină ar putea provoca o explozie. Guvernatorul local Serghei Tsivilev a transmis că operațiunile vor fi reluate „de îndată ce concentrația de gaz scade la un nivel sigur”.
Comitetul local de anchetă a deschis o investigaţie pentru „încălcarea normelor de securitate" şi a anunţat seara arestarea directorului minei, adjunctul acestuia, precum şi a responsabilului zonei în care a avut loc accidentul.
A fost stabilit că acești oficiali „au permis încălcarea regulilor de securitate industrială în locurile periculoase" ceea ce a provocat „un fenomen gazodinamic" în mină, a explicat comitetul într-un comunicat.
Reacția lui Vladimir Putin
Președintele rus a descris accidentul din mină drept „o mare tragedie” și a transmis că speră că „vor putea salva cât mai mulți oameni posibil”.
„Este o mare tragedie", a declarat la televiziune Vladimir Putin.
Citeste si:Protest al minerilor în subteranul unei mine de cupru din Bihor
![]()
Un accident în mina Listviajnaia a mai avut loc în octombrie 2004, când o explozie de gaz metan a ucis 13 persoane. Conform presei ruse, o explozie a ucis cinci persoane acolo și în 1981, în perioada sovietică.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Makaveli își retrage candidatura la Primăria Capitalei și o susține pe Anca...
Sursa: kudika.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro