Patru oameni au murit și alți trei sunt răniți după o explozie produsă, joi seară, la fabrica de armament din Băbeni, județul Vâlcea. Dezvăluirile făcute de prefectul de Vâlcea după incident. 

Ce dezvăluiri a făcut prefectul de Vâlcea după dezamorsarea fatală de la uzina de armament din Băbeni

Totul s-a petrecut în timpul unei operațiuni standard de dezamorsare a unei mine antipersonal. Acest tip de armament este interzis prin mai multe tratate internaționale, dar dezamorsarea minelor e o afacere, căci într-o fabrică de armament se și produce muniție, dar se și distruge. Ceva nu a mers cum trebuie, iar muncitorii nu ar fi trebuit să fie atunci acolo. Patru angajați, trei bărbați și o femeie, care se aflau cel mai aproape de punctul deflagrației, au murit pe loc. Alți trei lucrători care se aflau în zonă au fost răniți. Aceștia sunt în stare stabilă.

„O sigură persoană, nu patru, ar fi trebuit să fie în camera în care era detonată mina, la Uzina din Băbeni. Cele patru cadavre găsite demonstrează că în respectiva încăpere era mai mult de o persoană, dar ancheta va fi cea care va stabili adevărul”, a menţionat prefectul de Vâlcea.

Și procurorii vâlceni au confirmat faptul că dosarul de cercetare penală deschis în acest caz vizează nerespectarea regimului materiilor explozive, dar și a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă. A fost demarată o anchetă și la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea. Alte învinuiri în acest caz sunt legate de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Șeful ISU Vâlcea, colonel Dan Pascaru, a spus însă că în camera respectivă se aflau, în realitate, șapte persoane: „Era un model un model de proiectil pe care nu-l mai dezamorsaseră până atunci. Dintr-o greşeală s-a produs această deflagraţie. În funcţie de cercetările la faţa locului vom vedea care este adevărata cauză de producere a acestei nenorociri”.

Citeste si:
„Se caută angajați, ofer recompensă”. Lucrătorii unei fabrici din...
„Se caută angajați, ofer...


  • La scurt timp după tragedie, în fața fabricii din Băbeni s-au adunat rudele muncitorilor. Oamenii au cerut informații despre cei dragi.

Nu e primul incident

Nu este primul astfel de incident din această fabrică. În 2019, un alt angajat a murit în urma exploziei unui alt proiectil. Adrian Manea avea 22 de ani și un bomblet, o bombă de mici dimensiuni, parte dintr-o bombă cu dispersie, i-a explodat în mână. Tânărul lucra pe postul de confecționer produse pirotehnice și avea ca sarcină demontarea unor bombe de tipul celor folosite inclusiv în Războiul din Vitenam, a cărei utilizare a fost interzisă de Organizația Națiunilor Unite, la fel ca și mina antipersonal care a explodat în data de 18 noiembrie.

De atunci, părinții acestuia au avertizat că tragedia se va repeta. Ei au încercat să facă lumină în acest caz după moartea fiului lor şi să-i tragă la răspundere pe cei pe care-i consideră responsabili de nenorocire, acuzând condiţiile grele de muncă din uzină, lipsa echipamentelor de protecţie şi mijloacele rudimentare folosite la demontarea muniţiei.

Citeste si:
Cauza exploziei de la Călimănești. CNAIR: „Se dovedește că meseria...
Cauza exploziei de la...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Noiembrie 2021 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.