Adăposturile civile ar trebui să facă diferența dintre viață și moarte în caz de dezastre. În schimb, încăperile în care ar trebui să ne refugiem dacă suntem bombardați sau speriați de cutremur sunt necunoscute populației. În plus, multe dintre ele sunt pline cu butoaie de varză, borcane, cauciucuri sau mere.
Adăposturile civile, pline cu butoaie de varză. Oamenii nici nu știu unde sunt amplasate
Semnul după care ar trebui să ne uităm în caz de dezastru este un triunghi albastru pe fondul unui pătrat portocaliu. Acest lucru înseamnă că în clădirile cu acest marcaj există buncăre în care putem fi în siguranță. De exemplu, la nivelul municipiului Târgu Jiu există un număr de 25 de adăposturi civile. „Restul până la 40 aparțin diverșilor operatori economici”, a completat Radu Trușcă, administrator al Primăriei Târgu Jiu, pentru Observator.
Puține, având în vedere că în Târgu Jiu este o populație de 80 de mii de locuitori. Și mai sunt și pline cu varză. Cum un dezastru nu se arată prea curând și nici nu e luat în calcul de oameni, adăposturile din subsolul blocurilor și-au găsit altă întrebuințare. Locatarii le folosesc drept spații de depozitare.
„Nu au voie să fie construcţii zidite în aceste in aceste locuri, să fie fier, sudate, pentru că sunt foarte greu de desprins, să zic aşa. Nu deranjează pe nimeni să ţină nişte mere, nişte... cum e la bloc. Omul poate să ţină un butoi de varză, dar să nu fie acele construcţii zidite sau sudate”, a mai spus Trușcă.
Chiar și așa, încăperile rămân necunoscute pentru majoritatea locuitorilor. Atenționați, pompierii gorjeni au început să refacă marcajele în clădirile în care funcționează buncărele. În caz de dezastru iminent, cetățenii sunt anunțați cu ajutorul sirenelor că trebuie să intre la adăpost. În mediul rural, avertizarea se face cu ajutorul clopotelor.
„La nivelul minicipiului Târgu Jiu acestea au fost marcate corespunzator cu semnul protectiei civile care este un triunghi echilateral albastru pe un fundal portocaliu”, a spus Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj.
Citeste si:Chiriașii au făcut dezastru în garsoniera lui Dorian Popa: „S-ar...
Sursa foto: PRO TV
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro