O asistentă medicală din Lugoj, care ar fi trebuit să participe la o operație, a ajuns pacient după ce o lampă UV s-a desprins de pe tavan și i-a căzut în cap. Femeia a ajuns cu fractură la coloană la un spital din Timișoara.

Un cadru medical de la Spitalul Municipal din Lugoj a suferit un accident în timpul unei intervenții. O lampă UV i-a căzut în cap

Deși pare greu de crezut, o asistentă care pregătea sala de operații înaintea unei intervenții de colecist a fost lovită de lampa UV care s-a desprins din perete. Lampa a fost montată în blocul operator în urmă cu mai mult de zece ani.

„Lampa e montată din 2007, nicidecum anul trecut. E montată de când e blocul operator! Nu e lampă scialitică de operație, e o lampă de ultraviolete. Nu e grea, câteva kilograme. Eu știu dacă are 3 kg, 2 kg poate are.

Dar cade de pe perete, de la o anumită înălțime. Are un braț și a căzut ca un...Brațul a rămas pe perete, dar s-au desprins de sus diblurile și a venit ca un ciocan!”, a declarat un medic spitalul municipal Lugoj pentru Kanal D.

Femeia lucrează ca asistent de mai bine de 30 de ani în Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj. După incident, aceasta nu s-a simțit rău și și-a continuat atribuțiile până la finalul programului, atunci când colegii săi au decis să-i facă o investigație cu ajutorul computerului tomograf, pentru a se asigura că totul este în regulă. A reieșit că aceasta avea o vertebră fisurată. Diagnosticul a fost confirmat și de medicii de la o unitate medicală din Timișoara, unde asistenta a ajuns ulterior. Superiorii săi au deschis deja o anchetă.

„În urma incidentului din cursul zilei de joi, s-a demarat o anchetă. Au fost anunțate autoritățile și urmează ca ele să se deplaseze la fața locului. A fost anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a afirmat Oana Rîureanu, director medical Spital Municipal Lugoj

Citeste si:
Primarul din Lugoj ar putea fi exclus din PNL
Primarul din Lugoj ar putea...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 August 2021 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.