Armata americană a găsit cadavrul unui om în trenul de aterizare al avionului militar care a fost luat cu asalt luni de afgani panicați pe aeroportul din Kabul. US Air Force a deschis o anchetă.
Cadavru afgan găsit în trenul de aterizare al avionului militar care părăsea aeroportul Kabul
Forțele aeriene americane urmează să analizeze înregistrările video care circulă pe rețelele de socializare în care aeronava C-17 este urmărită de sute de oameni, unii încercând să se agațe pe părțile laterale ori de roți. O altă filmare a arătat același avion în zbor deasupra Kabulului și ceea ce par a fi două persoane care cad în gol.
„În plus faţă de filmările postate pe internet şi de relatările din presă despre oameni care au căzut din avion în momentul plecării, au fost găsite rămăşiţe umane în trenul de aterizare al C-17 când acesta a aterizat la baza aeriană Al Udeid, în Qatar″, a declarat o purtătoare de cuvânt a US Air Force, Ann Stefanek.
„Ancheta va fi minuțioasă pentru a ne asigura că avem toate datele despre acest incident tragic”, a completat oficialul.
„Înainte ca echipajul să poată descărca avionul, acesta a fost înconjurat de sute de afgani″ care au luat cu asalt pista după ce au forţat perimetrul de securitate al aeroportului, a precizat purtătoarea de cuvânt. ″Confruntat cu o situaţie care se deteriora rapid în jurul avionului, echipajul a decis să plece cât mai repede posibil”, a mai spus Stefanek.
Ce se întâmplă în Kabul? Unde e președintele?
În Afganistan, talibanii sunt la conducerea capitalei Kabul. Inițial, poziționați la punctele de intrare în oraș, în așteptarea transferului pașnic al puterii, în urmă cu puțin timp, talibanii au intrat în oraș pentru a preveni haosul și jafurile. După negocieri, șeful statului afgan a părăsit țara. În tot acest timp, ambasadele occidentale încearcă să-și aducă acasă cetățenii. Se anticipează un val masiv de refugiați din Afganistan.
George Burcea a dat-o de gol pe Andreea Bălan. Ce i-a transmis...
„A fost o decizie grea. Ar fi trebui să stau în fața talibanilor înarmați care voiau să intre în palat sau să părăsesc țara dragă pentru care mi-am dedicat o viață să o protejez? Pentru a evita vărsarea de sânge am considerat că este mai bine să plec”, a transmis președintele într-un mesaj, citat de The Telegraph.
Cronologia capturării orașelor de către insurgenți
- 6 august - Zaraj
- 7 august - Sheberghan
- 8 august - Kunduz, Taloqan şi Sar-E-Pul
- 9 august - Aaybak
- 10 august - Pul-E-Khumri
- 11 august - Faizabad
- 12 august - Ghazni și Firus Koh
- 13 august - Qala-E-Naw, Kandahar, Lashkar Gah şi Herat
- 14 august - Pul-E-Alam, Maymana şi Mazar-I-Sharif
- 15 august - Jalalabad
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro