A trecut o altă noapte din primul mare festival din România organizat în pandemie. La Electric Castle mii se tineri s-au bucurat de atmosfera de festival și au dansat până în zori pe muzica preferată. Printre ei s-au numărat premierul Florin Cîțu și primarul Clujului, Emil Boc. Petrecerea continuă astăzi.

Noapte albă la Electric Castle. Premierul Cîțu i-a fost alături primarului Emil Boc

Curtea castelului Bánffy de la Bonțida a fost neîncăpătoare pentru cei care au venit să ia parte la festivalul Electric Castle. Tineri din România și din străinătate și-au dat întâlnire la castelul aflat la 30 de kilometri de Cluj.

Electric Castle este primul mare festival care și-a redeschis scenele de când a început pandemia. Vaccinați sau cu teste COVID-19 negative, oamenii s-au distrat pe ritmurile muzicii până în zori, lângă cele cinci scene pe care au mixat DJ-ii.

La eveniment au luat parte și premierul Florin Cîțu, dar și primarul Clujului, Emil Boc, care au fost surprinși cu câte un pahar în mână, discutând și bucurându-se de atmosferă. Edilul a avut o ținută de vară, compusă din blugi, un tricou verde și o pălărie, iar prim-ministrul a ales o ținută mai sobră, formată dintr-un tricou negru, la fel ca pantalonii, și o geacă subțire pe deasupra.

Peste câteva ore, după ce s-a crăpat de ziuă, Cîțu a revenit cu un mesaj pe conturile sale de socializare: „Mulțumesc, Electric Castle! Organizare impecabilă! Ne vedem anul viitor!”. El și-a arătat considerația și față de Boc: „Mulțumesc! Am avut câteva ore fantastice aici! Mulțumesc domnului primar Boc. Nu am avut în plan acest lucru, dar așa s-a potrivit și a fost chiar frumos. Mulțumesc, mă întorc la Cluj!”.


  • Printre petrecăreți s-au aflat și câțiva indivizi certați cu legea. 17 persoane au fost prinse de jandarmi în timp de consumau sau distribuiau substanțe interzise.

  • Electric Castle are loc între 6 și 15 august în peste 20 de locuri din Bonțida și Cluj-Napoca. Cei 250 de artiști care au confirmat vin din 23 de țări, de pe trei continente.

A post shared by Florin Cîțu (@florincituoficial)

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 August 2021 - 08 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.