Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic, fenomene ce vor alterna cu perioade de instabilitate atmosferică şi vijelii puternice.

Vreme de caniculă și vijelii pe teritoriul țării

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi în Bucureşti, precum şi în sudul judeţului Caraş-Severin, va fi Cod portocaliu de caniculă, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade.

De asemenea, în cea mai mare parte a ţării, sâmbătă, va fi Cod galben de temperaturi ridicate. Astfel, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Cod portocaliu de vijelii în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură

În paralel, în intervalul 31 iulie, ora 13:00 - 31 iulie, ora 23:00, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină. Instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se vor înregistra vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 - 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 - 50 l/mp.

Judeţele avertizate sunt: Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj (nord), Mehedinţi (nord), Sibiu (sud-vest), Braşov (sud), Vrancea (vest). Tot pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 13:00 - 23:00, Va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei, precum şi la munte, unde vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25 - 40 l/mp.

Citeste si:
Cod galben de vijelie și instabilitate atmosferică în 11 județe...
Cod galben de vijelie și...

Canicula tot mai insuportabilă

"Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului", precizează meteorologii.

Pe data de 1 august, valul de caniculă se extinde în vestul şi în sud-estul ţării. Astfel, duminică, va fi Cod portocaliu în Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, sudul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei,disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade.

Judeţele ce se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă sunt: Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Bucureşti, Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

Citeste si:
Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, până marți
Cod galben de caniculă în cea...

Cod galben de temperaturi ridicate

"În sudul şi sud-estul ţării valul de căldură va persista la intensitate ridicată şi la începutul săptămânii viitoare", avertizează ANM.

În restul ţării, în cea mai mare parte a ţării, duminică va fi în vigoare un Cod galben de temperaturi ridicate. Valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Iulie 2021 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.