Rebeca, o fetiță de 10 ani din localitatea Gura Suhodol, județul Alba, a fost cărată pe brațe, prin apă, de un jandarm, după ce casa în care locuia cu părinții ei a fost luată de viitură.

Întâmplare sensibilizantă la Alba. O fetiță de 10 ani a fost cărată pe brațe de un jandarm după ce casa i-a fost luată de ape

După multiplele distrugeri provocare de viiturile din ultimele zile, casa Rebecăi a fost și ea distrusă. Ea și părinții au fost evacuați, pentru ca viețile lor să nu fie puse în pericol. Povestea sa a fost spusă de Jandarmeria Română într-o postare emoționantă pe contul de Facebook.

„Amintirile copilăriei le ducem cu noi pentru tot restul vieții. De obicei, ele sunt plăcute. Însă, din păcate, trăim și experiențe dureroase. Colegul nostru o duce pe brațe pe Rebeca. O fetiță de 10 ani, care locuiește în localitatea Gura Sohodol, din județul Alba. Casa ei a fost afectată de viitura puternică, cauzată de ploile abundente. Rebeca și părinții ei au fost nevoiți să părăsească locuința, pentru că viața le era amenințată de puhoaiele de apă care distrugeau tot ce întâlneau în cale. Nu apuci să iei nimic cu tine.

Te agăți de gâtul celor care îți oferă o mână de ajutor și pleci. Și aștepți ca apele să se liniștească ca să te poți reîntoarce acasă. De fapt, la ce a mai rămas din acasă. Rebeca s-a agățat de gâtul colegului nostru, cel care reușește să o ducă într-un loc sigur, ca pe o prințesă salvată de primejdie. Ține în mână sandalele, cu speranța că va avea ocazia să alerge din nou pe cărarea ce duce către acasă. Cu speranța că amintirile copilăriei își vor recăpăta frumusețea.”


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Iulie 2021 - 10 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.