O ursoiacă cu trei pui a intrat în bucătăria unei case din Băile Tuşnad, județul Harghita. Stăpâna casei s-a speriat și s-a baricadat în cameră, până la sosirea echipelor speciale.
Ursoaică cu trei pui a intrat în bucătăria unei case din Băile Tușnad
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita au declarat că proprietara casei dormea când a auzit zgomote ce veneau din bucătărie. Aceasta a sunat imediat la numărul de urgenţă 112, apelul fiind înregistrat în jurul orei 1.43. Jandarmii au sfătuit-o pe femeie să se baricadeze în altă cameră, să încuie uşa şi să o blocheze ușa cu un mobilier mai greu.
Ursoaica împreună cu puii rau în căutare de hrană, de aceea ar fi intrat în casă. În bucătăria femeii, animalele au gășit un bidon cu miere. După un timp, ursoaica şi doi dintre pui au ieşit din casă, însă al treilea pui a rămas blocat în casă.
Animalele erau în căutare mâncării
La faţa locului s-a deplasat o maşină a Serviciului de Ambulanţă. Aceștia și jandarmii au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, pentru a speria animalele, însă intervenţia a fost una dificilă, deoarece ursoaica ar fi putu avea un comportament agresiv, întrucât voia să îşi protejeze puiul. Spre uimirea tuturor, ursoaica cu cei doi pui a așteptat în fața casei în timp ce jandarmii au încercat să scoată puiul de urs din casă.
"Din păcate, sunt tot mai multe cazuri cu intrare a urşilor în spaţii închise, mă refer la locuinţă, dormitor, bucătărie, pivniţă, cu persoane înăuntru", a declarat Rodica Pribagu, din cadrul IJJ Harghita.
Invazie de urși în Băile Tușnad
Locuitorii din Băile Tuşnad sunt îngrijorați și revoltați de de această situație de care se ciocnesc tot mai des şi cer autorităților să găsească soluții pentru a remedia problema.
„În fiecare seară avem ursoaica care sparge case şi intră peste tot, a intrat inclusiv la staţia de epurare, a forţat uşa de la şcoală, plus casele pe care le frecventează în fiecare seară. Mai avem doi urşi, unul care se plimbă în timpul zilei în oraş şi celălalt care pe la şapte seara începe să cotrobăie la toată lumea în curte.
Cerem autorităţilor de la Bucureşti să fim auziţi. Vrem să ne audă cineva, că aşa se pare, că de văzut nu ne vede, atunci măcar să ne audă”, a declarat primarul din Băile Tuşnad.
O mașină în mișcare a fost atacată de o ursoaică cu trei pui la...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Când se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei. Respectă acest ritual dacă...
Sursa: kudika.ro