Polițiștii din Ploiești au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și loviri sau alte violențe, după ce o fetiță de 10 ani i-a povestit tatălui ei că ar fi participat la o orgie sexuală cu patru băieți într-o baie publică.
Ploiești: Dosar penal după ce o fetiță de 10 ani a participat la o orgie sexuală cu patru băieți
Cazul cutremurător de la Ploiești are ca protagoniști niște copii: o fetiță de 10 ani și patru băieți cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani. Totul a ieșit la iveală după ce copila a fost nevoită să îi dea explicații tatălui pentru faptul că a ajuns târziu acasă într-o sâmbătă seară. Scenele s-ar fi întâmplat în urmă cu două săptămâni.
Familia a observat că pe corpul micuței erau și vânătăi, moment în care fata a povestit că s-a întâlnit pe stradă cu un cunoscut, un băiat în vârstă de 16 ani, care ar fi ademenit-o în scara unui bloc pentru a întreține relații intime cu ea. Micuța a mai mărturisit că nu era pentru prima dată când se întâlnea cu acest băiat și că prima dată nu a fost luată cu forța, ci ar fi acceptat să participe la o orgie sexuală, care a avut loc în clădirea unde a funcționat baia publică din Ploiești.
Copila a devoalat totul după ce unul dintre băieți ar fi filmat scenele compromițătoare și le-ar fi postat ulterior pe contul său de Instagram. Poliția a deschis dosar penal în acest caz pentru viol, pornografie infantilă și loviri sau alte violențe. Fata a fost agresată de către băiatul de 16 ani, însă nu a și întreținut relații intime cu ea în acel moment. Dat fiind că este vorba despre pornografie infantilă, fără îndoială dosarul va fi preluat de procurorii DIICOT. De asemenea, în cursul zilei de duminică, 11 iulie, fetița a fost prezentată Serviciului de Medicină Legală Prahova, în vederea examinării medico-legale.
Comunicat de presă integral:
„La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 22.40, dispeceratul Secției nr. 2 de poliție Ploiești a fost sesizat prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că fiica sa în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18.00, ar fi fost agresată de trei tineri. În baza sesizării s-a constituit echipa operativă care au depistat si identificat cei 3 minori. Din cercetările efectuate a reieșit că minora de 10 ani a povestit tatălui său că în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai mulți tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, iar unul dintre acestia ar fi filmat parțial scena și ar fi postat înregistrarea pe o rețea de socializare.
Citeste si:Administratorul firmei care făcea lucrările lângă căminul din...
Pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, minora a fost audiată în prezența părinților, a unui avocat din oficiu precum si a reprezentanților DGASPC. În cursul zilei de astăzi, persoana vătămată va fi prezentată Serviciului de Medicină legală Prahova, în vederea examinării medico-legale. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și lovire sau alte violențe”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro