Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.918 cazuri de persoane infectate cu coronavirus (COVID – 19), iar 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 58 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 20 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 33.925 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.07.2021 (10:00) – 03.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 de decese (13 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Argeș, Bacău, Brăila, Cluj, Dolj, Iași, Neamț, Olt, Prahova.

23 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au în luna octombrie 2020, 5 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 5 în februarie, 3 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Argeș, Brăila, Cluj, Iași, Neamț, Olt.

Dintre cele 27 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

25 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 401. Dintre acestea, 66 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.389.196 de teste RT-PCR și 1.491.491 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.388 de teste RT-PCR (5.480 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.908 la cerere) și 10.178 de teste rapide antigenice.

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 6 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 iulie a.c.

Pe teritoriul României, 1.701 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 705 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 26 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 207 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 702 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 iulie, 367 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.300 de lei.

Citeste si:
Pneumolog din Grecia: ”Numărul cazurilor de COVID a depășit 50.000...
Expert în Sănătate: ”Numărul...

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.562 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Iulie 2021 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.