Social 7 Iunie 2021 14:21 de Lorena Martin

Şapte persoane din judeţele Cluj şi Sălaj, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, au fost arestate preventiv sub acuzaţia de trafic şi consum de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii luni de DIICOT, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj şi procurorii DIICOT - Birou Teritorial Sălaj, în colaborare cu poliţişti din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Oradea şi Cluj-Napoca, au efectuat. sâmbătă, 16 percheziţii domiciliare şi nouă auto, în judeţele Sălaj şi Cluj, fiind vizate persoane bănuite că ar fi procurat, deţinut şi comercializat droguri de mare risc, droguri de risc, respectiv substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate şase plicuri cu substanţă pulverulentă (cocaină) şi substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, 29 de comprimate de ecstasy, un recipient cu seminţe, trei cântare electronice, două râşniţe, un grinder, patru săbii, o macetă, trei cuţite, 19 telefoane mobile, 18 cartele telefonice, 7 stick-uri, 4 laptop-uri, 3 tablete, un card bancar, 23.950 de lei, 100 de euro şi diferite înscrisuri. Pentru 49 persoane, au fost puse în aplicare mandate de aducere, la sediul DIICOT- BT Sălaj", se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, procurorul de caz a dispus, faţă de şapte persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, luarea măsurii reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de mare risc, trafic şi consum de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Acestea au fost prezentate Tribunalului Sălaj, fiind arestate preventiv, duminică, pentru 30 zile.

„Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de sprijinul poliţiştilor din judeţele Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud. La activităţi, au mai participat jandarmi din judeţele Sălaj şi Cluj, precum şi trei echipe canine din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj. În continuare, sunt desfăşurate activităţi specifice, având ca scop documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate, cu precizarea că, pe toată durata activităţilor de urmărire penală, persoanele în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie", se mai arată în comunicatul menţionat, potrivit AGERPRES.

Citeste si:
Efect catastrofal după arestarea lui Andrew Tate. Copiii îi copiază...
Efect catastrofal după...

Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iunie 2021 - 02 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.