Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că nu se știe când se va putea reveni la normalitatea de acum un an și este foarte probabil că lumea va trebui să trăiască „într-un fel sau altul cu o formă sau alta” de coronavirus.

„Nu ştim cât va dura până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an şi jumătate. Foarte probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a virusului şi atunci trebuie să găsim şi noi, ca ţară, şi întreaga umanitate trebuie să găsim moduri de a convieţui cu acest virus. (…) În perioada următoare avem nevoie să fim împreună şi avem nevoie să definim modul în care noi o să fim competitivi la nivel internaţional. De modul în care scăpăm sau gestionăm acest virus o să depindă capacitatea noastră de a ne plasa în această lume mare. Dacă o să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior, fără să gestionăm criza, cu un sistem medical slăbit, asta o să impacteze tot viitorul acestei naţiuni”, a afirmat ministrul.

Voiculescu suține că România se află în al treilea val de pandemie şi se cunosc mult mai multe lucruri decât în urmă cu un an şi există mai multe resurse la îndemână, în principal vaccinurile.

„Avem vaccinurile care ştim că ne pot ajuta să trecem peste această perioadă extrem de dificilă şi avem de asemenea cunoştinţe despre ce face acest virus sau cât de periculos este şi care pot fi efectele pe care le poate avea asupra unui individ, asupra unei familii, asupra unei comunităţi sau asupra unei ţări. În momentul acesta ştim că, în condiţiile apariţiei unor noi tulpini, dacă nu respectăm anumite reguli, ştim că în faţă avem o prăpastie despre care putem să ne întrebăm cât este de adâncă. Să fim o comunitate înseamnă în primul rând responsabilitate şi solidaritate”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, în domeniul medical, fie că se vorbeşte despre infrastructură, resurse umane, reglementări sau vaccinare, „calea este cea a onestităţii”.

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

„Dacă vorbim despre infrastructură, atunci, onest vorbind, ştim cu toţii că s-a investit nu numai puţin, dar s-a investit şi prost. Ştim cu toţii că, pentru a face lucrurile mult mai bine pe viitor, avem nevoie să construim capacitatea statului de a implementa proiecte. Avem un exemplu cât se poate de clar de eşec al statului în a implementa proiecte pentru care deja exista finanţare. Spitalele regionale sunt doar un exemplu pe care îl cunoaşte toată lumea. Dar putem să mergem la nivel mai mic sau mai mare şi să vedem că finanţarea nu este de o vreme cea mai mare problemă”, a mai afirmat Voiculescu.

În opinia sa, este nevoie de onestitate dacă se vorbeşte despre resursa umană din sectorul sanitar.

„Dacă ne uităm la resursa umană, ştim că salariile au fost ajustate într-o direcţie bună, ştim că există încă inechităţi, ştim că angajările nu s-au făcut totdeauna aşa cum se cuvine, ştim că nu avem o strategie a resurselor umane pe care să o urmăm cu toţii indiferent dacă la putere este un partid sau altul. (…) Avem nevoie de onestitate dacă vorbim de resursa umană în sănătate. Dacă vorbim de reglementări, iarăşi cu onestitate putem spune că telemedicina nu este un fenomen foarte nou, nu este ceva să nu ne fi fost de folos şi înainte de criza aceasta. Este ceva ce a trebuit să fie acceptat chiar de unii care nu acceptau telemedicina sau orice concept sau element care ţine de acest concept mai mare al telemedicinei”, a mai explicat ministrul, potrivit g4media.ro.

Citeste si:
Aproximativ 3.000 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în ultima...
Aproximativ 3.000 de noi...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Aprilie 2021 - 11 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.