Adăpostul Primăriei Sectorului 1 pentru câinii fără stăpân de pe şoseaua Odăi, care nu oferă condiţii propice de îngrijire pentru aceste animale, va fi închis, însă numai după ce câinii vor fi duşi în alte locaţii, pe bază de adopţie, în colaborare cu asociaţiile pentru protecţia animalelor, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

Primarul Clotilde Armand şi reprezentanţii asociaţiilor Kola Kariola, Eli for Animals, Suflete Dragi şi un grup informal al voluntarilor au semnat un protocol de colaborare care prevede relocarea treptată a celor 750 de câini de la adăpostul Odăi, în condiţii de maximă siguranţă pentru viaţa, integritatea şi siguranţa acestora.

"Mă bucur că împreună cu asociaţiile pentru protecţia animalelor am găsit cea mai bună soluţie pentru câinii fără stăpân de la Adăpostul Odăi. Acest adăpost nu oferă cele mai bune condiţii de îngrijire a acestor animale. Soluţia este o casă nouă, mult mai primitoare, unde să beneficieze de dragostea şi ocrotirea iubitorilor de animale", a declarat primarul Sectorului 1.

Potrivit protocolului, organizaţiile semnatare şi-au asumat angajamentul de a le găsi o casă nouă câinilor din Adăpostul Odăi prin apeluri publice de adopţie sau prin preluarea lor în adăposturile private pe care le gestionează.

Centrul de la Odăi va fi închis doar după ce toţi câinii adăpostiţi aici vor fi adoptaţi. Până atunci, Primăria Sectorului 1 va asigura finanţarea în continuare a serviciilor de întreţinere a adăpostului, inclusiv serviciul de curăţenie. Totodată, administraţia locală va asigura animalelor tratamente medicale pentru asigurarea sănătăţii acestora (scheme complete de vaccinare, deparazitări periodice etc.) şi va efectua lucrări de reamenajare a spaţiilor adăpostului şi de mărire a acestora prin demontarea pereţilor despărţitori pe măsură ce se eliberează locuri în padocuri. Pentru a evita suprapopularea adăpostului, Poliţia Locală Sector 1 va sista capturarea animalelor fără stăpân de pe străzi.

Niciun câine nu va fi eutanasiat decât dacă suferă de o boală incurabilă, constatată de medicul veterinar. În toată această perioadă, va fi permis în cadrul adăpostului accesul voluntarilor organizaţiilor non-guvernamentale semnatare ale protocolului sau care vor adera pe viitor la acest protocol, a adăugat autoritatea locală. Romprest anunţa luni că va îngriji pe cheltuiala sa câinii din Adăpostul Odăi până la soluţionarea litigiului cu Primăria Sectorului 1.

Citeste si:
Lora ar vrea să adopte un copil: „Eu cred că dacă poți să iubești...
Lora ar vrea să adopte un...

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirma duminică faptul că Adăpostul Odăi va fi preluat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), finanţarea fiind asigurată de Primăria Capitalei pentru una-două luni, urmând a fi găsite "soluţii pe termen lung", menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Februarie 2021 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.