Cetățenii cu drept de vot vor putea circula fără restricții între orele 05.00 - 01.00 în 6 decembrie, ziua în care vor avea loc alegerile parlamentare. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„Hotărârea CNSU a trecut şi în cadrul ei sunt două măsuri principale: una în privinţa pieţelor închise, care vor fi redeschise cu condiţia emiterii unui ordin comun al ministrului Sănătăţii, ANSVA şi ministrului Lucrărilor Publice în privinţa măsurilor de sănătate publică ce vor fi aplicate în interiorul pieţelor, iar a doua măsură este pentru ziua votului. Pentru toţi cetăţenii cu drept de vot există libertate de mişcare între ora 5,00 dimineaţa în data de 6 decembrie şi ora 1,00 dimineaţa în data de 7 decembrie”, a spus Arafat, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că cetăţenii cu drept de vot vor avea libertate de circulaţie până la ora 1,00 noaptea în data de 7 decembrie, pentru faptul că este reglementat în lege că pot să voteze până la ora 23.59, dacă sunt la coadă la ora 21.00.

„Să le permitem întoarcerea acasă”, a completat Orban.

Acesta a adăugat că nu vor fi sub restricţiile de circulaţie impuse între 23.00 şi 5.00 dimineaţa membrii BEC, observatorii, candidaţii, care au dreptul să asiste şi pentru personalul tehnic şi cel auxiliar.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea 56:

Art.4 (1) Se propune permiterea circulației membrilor birourilor electorale, a personalului tehnic-auxiliar al acestora, a candidaților, a persoanelor acreditate și a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care le asigură transportul înspre și dinspre sediile secțiilor de votare, birourile electorale de circumscripție și/sau ale oficiilor electorale, fără restricții, în toate localitățile, în perioada 06.12.2020 ora 2300 – 07.12.2020 ora 0500.

Citeste si:
Spitalele impun restricţii după creșterea rapidă a cazurilor de...
Spitalele impun restricţii...

(2) La nivelul național, se propune ca circulația persoanelor să fie permisă în perioada 06.12.2020 ora 0500 – 07.12.2020 ora 0100, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora, menționează g4media.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Decembrie 2020 - 03 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.