Asociaţia Ad Astra a întocmit topul celor mai bune universităţi din România. În fruntea clasamentului s-a poziționat Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe locurile al doilea şi al treilea s-au clasat Universitatea București și Universitatea Politehnica din București.

Clasamentul a rămas acelaşi în ultimii cinci ani. Universitatea de Vest din Timişoara rămâne pe poziţia a patra, cu un scor mai mic însă decât Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi.

Universitatea Transilvania din Braşov, care urcă două poziţii până pe locul al şaptelea, devansând şi anul acesta Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi urcă şi ea două poziiţii faţă de anul 2019.

Ultimul loc este disputat de 10 universităţi: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea din Oradea, Universitatea din Piteşti, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din Bucureşti.

Metarankingul Universitar-2020 Clasamentul Universităţilor din România este realizat de: Silviu Matu (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca/UBB), Dorel Banabic (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Carmen Buzea (Universitatea Transilvania din Braşov), Daniel David (UBB), Bogdan Florian (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative/SNSPA), Adrian Miroiu (SNSPA), Anca Prisăcariu (African Leadership University) şi Lazăr Vlăsceanu (Universitatea din Bucureşti).

Metodologia folossită este cea propusă de membrii High Level Experts Group, numiţi în 2016 de Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016, anunţă Ad Astra. Clasamentul are la bază rankingurile internaţionale ale universităţilor la data de 1 noiembrie 2020.

Citeste si:
Cele mai preferate universități din România de tinerii absolvenți
Cele mai preferate...

Metarankingul Universitar se află la ediţia a cincea. Prima ediţie a fost realizată în 2016, sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

În România există în 2020 97 de universităţi (din care 7 în lichidare): 54 de universităţi publice (incluzându-le pe cele militare) şi 43 de universităţi private (din care 9 autorizate provizoriu).

„Scopul Metarankingului Universitar este să identifice care dintre aceste universităţi au o minimă vizibilitate internaţională în rankingurile majore ale universităţilor (sunt prezente în cel puţin un ranking inclus în analiză) şi care este impactul lor relativ în aria academică internaţională (prin punctajul obţinut în metaranking)”, se arată în raportul Ad Astra potrivit adevarul.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.