Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat sâmbătă noaptea că a fost întocmit şi publicat „Ghidul pentru telemuncă/munca de la domiciliu şi programul individualizat de muncă”, măsuri obligatoriu de îndeplinit de luni, 9 noiembrie 2020.

„Gata şi Ghidul pentru modificările concrete în contractele individuale de muncă ca urmare a activităţii în telemuncă/muncă la domiciliu. În următoarea perioadă se va munci aşa, acolo unde se poate. Am cerut Inspecţiei Muncii să ajute angajatorii, în această perioadă, pentru ca angajaţii lor, care vor trece în munca de la distanţă, să aibă toate documentele puse la punct”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Principalele măsuri din ghid se referă la:

A. STABILIREA UNOR PROGRAME INDIVIDUALIZATE DE MUNCĂ


  • prin decizie unilaterală a angajatorului, astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră. Acest fapt implică doar modificarea programului de lucru, nu a unei clauze din contractul individual de muncă şi, prin urmare, nu se transmite în Registrul General de Evidenţă a Salariaților.

B. MUNCA LA DOMICILIU


  • pe durata stării de alertă angajatorii pot dispune, prin decizie, munca la domiciliu, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

  • decizia va conţine, pe lângă elementele generale, şi pe cele prevăzute de art. 109 din Codul muncii.

  • faptul că salariatul lucrează de la domiciliu;

  • perioada pentru care se aplică această măsură;

  • programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului;

  • obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.

  • transmiterea în sistemul informatic privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REGES/REVISAL) se va efectua în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenta a salariaţilor.

C. MUNCA ÎN REGIM DE TELEMUNCĂ

Citeste si:
Marius Budăi demisionează în urma scandalului azilelor groazei....
Marius Budăi demisionează în...

  • se poate utiliza doar pentru activităţile care presupun folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;

  • precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;

  • perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;

  • locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, convenite de părţi;

  • programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului;

  • modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

  • responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sanatatii în muncă;

  • obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, dupa caz;

  • măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;

  • condiţiile in care angajatorul suporta cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.

Documentul integral îl puteți găsi pe scribd.com

Citeste si:
Nicușor Dan: Violeta Alexandru - o profesionistă în administrație;...
Nicușor Dan: Violeta...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.