Comisarii Gărzii de Mediu propun din nou suspendarea activităţii societăţii Eco Burn, care funcţionează în comuna prahoveană Brazi şi care este specializată în colectarea, transportul şi incinerarea deşeurilor medicale, după depistarea unor noi nereguli privind depozitarea şi incinerarea deşeurilor, autorităţile aplicând, totodată, firmei o amendă de 100.000 de lei.
Potrivit informaţiilor postate, miercuri, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, o echipă din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 21 - 30 octombrie, un control la această societate, după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind depozitarea neconformă a deşeurilor medicale pe amplasamentul instalaţiei de incinerare din Parcul Industrial Brazi.
„Cu ocazia acestei acţiuni, au fost constatate următoarele neconformităţi: depozitarea, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale periculoase; nerespectarea termenului de stocare şi incinerare a deşeurilor medicale periculoase; acumularea de stocuri de deşeuri peste capacitatea autorizată. Aceste neconformităţi reprezintă nerespectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu, motiv pentru care operatorul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100.000 lei. Totodată, a fost solicitată emiterea Notificării prealabile în vederea suspendării autorizaţiei integrate de mediu, către APM (Agenţia pentru Protecţia Mediului- n.r.) Prahova”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.
Autorităţile au dispus o serie de măsuri care trebuie realizate în termen de 60 de zile de la comunicarea Notificării prealabile, iar în cazul neîndeplinirii cerinţelor, APM Prahova va suspenda autorizaţia integrată de mediu (şi implicit activitatea operatorului) până la realizarea în totalitate a măsurilor, precizează sursa citată.
Activitatea operatorului a mai fost suspendată în perioada 24.02 - 12.03.2020, iar în cursul acestui an, comisarii Gărzii de Mediu Prahova au înregistrat patru sesizări referitoare la activitatea societăţii, fiind efectuate 11 controale neplanificate, pe amplasament, care au vizat soluţionarea sesizărilor, verificarea realizării măsurilor impuse şi controale efectuate cu alte autorităţi.
În urma acestor controale, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 275 000 lei.
Rusia ar putea fi suspendată astăzi din Consiliul pentru Drepturile...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Chinezii cumpără mai multe mașini electrice decât europenii și americanii la...
Sursa: wall-street.ro