Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, marţi, că în 4.036 de unităţi de învăţământ preşcolarii şi elevii participă la activităţi/lecţii online, iar în 367 de şcoli au fost înregistrate cazuri de infectare cu coronavirus.

Instituţia monitorizează dinamica scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, la nivel naţional, aceasta fiind influenţată de evoluţia situaţiei epidemiologice din fiecare judeţ. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene (inclusiv al municipiului Bucureşti), marţi se înregistrează următoarea situaţie:

* 8.543 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

* 5.077 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

* 4.036 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 - participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Ministerul Educaţiei menţionează că, din cele 4.036 de unităţi de învăţământ din Scenariul 3, 367 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.669 - ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente.

Citeste si:
Ministerul Educației propune pedepse inspirate din comunism: elevi...
Ministerul Educației propune...

Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, precizează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Noiembrie 2020 - 05 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.