Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, joi, întrebată dacă Sorin Grindeanu va fi propunerea de premier a PSD, că nu a fost luată încă o decizie în acest sens, menţionând că ea doreşte să candideze din nou, după 4 ani, la alegerile locale.

„Noi aşa am decis, din momentul în care colegii noştri care au lucrat la programul de guvernare pe capitole şi secţiuni împreună cu domnul profesor Dâncu, colegul nostru Sorin Grindeanu să contribuie, ca noi toţi, dar şi să ajute la promovarea programului de guvernare. Nu a fost luată nicio decizie în acest sens, şi anume care este propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru. Însă ceea ce pot să vă spun încă de pe acum este că noi muncim şi suntem primii care am prezentat un program de guvernare profesionist (...), venim cu o ofertă clară pentru populaţie şi ne dorim să câştigăm alegerile şi să guvernăm. Ce decizii politice vor fi luate ulterior, e cu totul altceva, dar noi vrem să câştigăm şi să guvernăm pentru că avem oameni capabili în PSD, care pot să guverneze mult mai bine decât o face acum PNL", a afirmat Gabriela Firea la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

Întrebată dacă vizează o funcţie în Guvern, dacă PSD câştigă alegerile parlamentare, Gabriela Firea a spus că doreşte să candideze din nou, peste 4 ani, la alegerile locale.

„Eu îmi doresc cu ajutorul voturilor bucureştenilor să reuşesc să ajung senator, acum sunt candidat, să ajung senator în Senatul României, să îi reprezint acolo cu cinste, să fiu vocea lor în continuare. Îmi doresc ca peste 4 ani de zile, dacă voi fi sănătoasă, să candidez din nou la alegerile locale, pentru că eu cred că în administraţia publică locală am un cuvânt de spus, în urma experienţei pe care am căpătat-o în aceşti de 4 ani la Primăria Capitalei şi, din punctul meu de vedere, avem colegi foarte pregătiţi în PSD care să ocupe toate portofoliile guvernamentale", a adăugat Firea potrivit Agerpres.

Citeste si:
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Premierul Marcel Ciolacu...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Octombrie 2020 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.