Patriarhul Daniel, prezent la ceremoniile religioase de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, a transmis un mesaj subtil guvernanţilor prin care a amintit că regimul comunist a căzut, după ce în anul 1989 a interzis pelerinajul de Sfântul Dimitrie.
„În toamna anului 1989, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o şedinţă importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la biserica Sf. Nicolae din apropiere. Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 2007, chiar de Sf. Dimitrie, a fost înființat centru de presă Basilica al Patriarhiei, care transmite slujbele spre bucuria oamenilor din țară și din diaspora” – a spus Patriarhul Daniel, spre încurajarea românilor.
Reprezentatul BOR a mai prezentat exemple de minuni făcute de Sfântul Dimitrie în diverse momente de cumpănă prin care Bucureştiul a trecut de-a lungul timpului, adresând un apel la credinţă şi speranţă.
„Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fraților, nu vă lăsați păcăliți. El este îndelung răbdător, dar este şi drept!”, a declarat Patriarhul Daniel la slujba religioasă.
La slujba oficiată marţi au venit și Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Monica Anisie, ministrul Educației, și mai mulți primari de sector.
Sute de oameni au stat la rând şi luni noapte pe Dealul Patriarhiei pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, depusă în baldachinul din curtea lăcaşului de cult. Credincioşii au păstrat cu sfinţenie regulile sanitare ca să nu se mai repete situaţia de la sărbătoarea Sfintei Paraschieva, de la Iaşi. Jandarmii au avut grijă ca accesul să se facă pe două culoare în loc de unul, cum a fost zilele trecute. Credicioşii au prezentat buletinul sau şi-au lăsat datele de contact.
Pelerinaj în Capitală la Moaștele Sfântului Nicolae
În primele două zile ale ceremoniilor religioase, aproximativ 30.000 de credincioşi au venit să se roage la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. Din cauza restricţiilor pandemice, accesul a fost permis doar persoanelor cu reședința în municipiul Bucureşti, precizează antena3.ro
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Nu alegi țara în care să te naști, dar poți alege locul în care să te...
Sursa: wall-street.ro