Andrei Șelaru, cunoscut în spațiul public ca „Selly”, a fost ironizat de mai mulți profesori pe „Grupul Profesorilor din România” de pe Facebook, după ce un dascăl a postat informaţia că vineri, 9 octombrie, ora 15, Selly va fi faţă în faţă cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie: „De când la şcoală evaluează elevul profesorii şi nu invers???? ”.
„Îi voi cere doamnei ministru să pună bazele unei schimbări reale în educaţie, pentru că ştim că de 30 de ani s-au schimbat doar miniştrii şi companiile care fac manualele. La ultimele teste PISA, România a obţinut cele mai slabe scoruri ale sale din ultimii 9 ani, aşa că e clar că lucrurile merg în jos. Avem 44% analfabeţi funcţionali, iar dacă nu schimbăm acum direcţia greşită în care ne aflăm o să fie foarte grav, pentru că dintr-o educaţie precară pleacă toate problemele acestei ţări. Absolut totul pleacă din educaţie, iar noi trebuie să arătăm mai mult ca oricând că nu mai suntem dispuşi să tolerăm acest sistem învechit care e orientat spre trecut şi nu spre viitor”, a spus Selly într-un mesaj postat pe canalul său de Youtube.
Vloggerul a anunţat că întâlnirea va avea loc vineri, 9 octombrie, ora 15 şi se va transmite live.

Ulterior, informaţia a fost preluată de profesorul Ovidiu Kerekeş din Mediaş şi postată pe Grupul Profesorilor din România. Dascăli din toate colţurile ţării au început imediat să comenteze.
„Un puștiulică cu ifose şi cu tupeu. Partea nasoală este că i se dă apă la moară", a scris Augusta Augustus, o profesoară de geografie din Slobozia.
„E timpul 'ne-chemaţilor', cum bine spunea cineva, să-şi dea cu părerea”, a scris şi Constantin Drăguşanu, profesor în Braşov.
„Ce a mai ajuns educaţia în ţara asta! Fiecare îşi dă cu părerea şi devine, in anumite medii, formator de opinie”, a comentat la rândul său Rusu Bogdan din Cluj-Napoca.
„Băi copile nu crezi că ai prea mult tupeu? De când la şcoală evaluează elevul profesorii şi nu invers????”, a fost comentariul Doinei Sbarcea.
Ce salarii au profesorii din România în 2022

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum să investești într-un startup: primii pași
Sursa: start-up.ro
-
Raportarea ESG și de ce este esențială pentru orice companie listată la bursă
Sursa: green.start-up.ro
-
Povestea Precious Circuit, start-up-ul fondat de doi tineri care fac...
Sursa: retail.ro
-
Părintele Porfirie: Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt echipele care concurează la America Express? Acum s-a aflat! Ce...
Sursa: kudika.ro
-
CEC Bank, profit net de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
România, pe locul 1 în UE la numărul de podgorii. Avem însă viță de vie...
Sursa: wall-street.ro