Cea de a 16-a ediţie a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 14 noiembrie, se reinventează pe finalul anului 2020 prin noi activări muzeale, instalaţii de artă, producţii video dedicate, proiecte culturale organizate în muzee sau spaţii alternative, cât şi în mediul virtual.
Reţeaua Naţională a Muzeelor lansează o provocare celor mai tineri consumatori culturali şi activează în premieră, sub umbrela Nopţii Muzeelor, apelul de proiecte digitale pentru elevi intitulat „Animaţii, Puzzle, Investigaţii - Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!".
Iniţiativa este menită să incite creativitatea elevilor şi să faciliteze interacţiunea între şcoli şi spaţiile muzeale din ţară, apelul de proiecte încurajând tinerii să exploreze într-un mod creativ şi imaginativ obiectele şi resursele culturale din colecţiile muzeelor din comunităţile lor şi să se înscrie în Noaptea Muzeelor 2020 cu propuneri originale.
Prin implicarea în acest proiect, elevii şi implicit şcolile îşi asumă „proprietatea" şi interesul asupra patrimoniului local şi îl interpretează sub formă de producţii digitale.
Proiectul propune o abordare colaborativă şi se adresează echipelor formate din elevi din aceeaşi clasă de şcoală sau de liceu, clasele VII-VIII, respectiv IX-XI, în număr de minim 10, în funcţie de conceptul proiectului.
Nu există o cerere tip de finanţare pentru proiecte, iar termenul limită de depunere de către echipele de elevi a ideilor de proiecte şi a necesarului de resurse este 16 octombrie 2020, ora 17,00.
„Am dorit ca echipele să fie formate din elevi din aceeaşi clasă pentru a evita selecţia acestora pe baza unor criterii de performanţă. Proiectul se adresează tuturor elevilor, nu doar premianţilor sau olimpicilor. Este un proiect condiţionat de creativitate şi curaj, nu de note bune la şcoală", afirmă managerul evenimentului Noaptea Muzeelor, Dragoş Neamu.
Vor fi selectate şi finanţate şapte proiecte originale, inventive, care valorifică colecţiile muzeelor din ţară şi care vor fi prezentate publicului exclusiv în mediul virtual. Fiecare proiect câştigător va fi susţinut de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România inclusiv cu medierea accesului la colecţiile şi la resursele muzeelor care fac obiectul scenariilor proiectelor selectate.
Valoarea voucherelor culturale crește în 2023. Ce poți cumpăra cu...
Iniţiat în urmă cu 16 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR), fiind un eveniment cultural aşteptat de public de fiecare dată cu mare interes.
Evenimentul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, menționează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro