Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj, sâmbătă, cu ocazia Zilei Marinei Române și a Forțelor Navale Române. Acesta îi asigură pe marinari că Guvernul va continua „restructurarea pe baze moderne a marinei române, atât cea civilă, cât şi cea militară”.

Astăzi este Ziua Marinei şi a Forţelor Navale Române, o sărbătoare civilă şi militară dedicată curajului şi jertfei marinarilor care au luptat pe Dunăre şi pe mare în Războiul de Independenţă şi în cele două Războaie Mondiale. Tot astăzi, îi cinstim pe cei din generaţiile care ne reprezintă cu devotament şi profesionalism în misiuni comerciale sau exerciţii multinaţionale la care România participă, împreună cu partenerii externi, pentru creşterea interoperabilităţii în noul context geopolitic european şi global. Sunt oameni curajoşi, puternici, pregătiţi mereu să înfrunte pericole, oameni pentru care singurătatea din largul mărilor şi oceanelor, distanţa şi timpul lung petrecut departe de cei dragi şi de ţară înseamnă dor de familie, de prieteni, de casă şi dor de ţară”, a transmis premierul.

Orban, către marinari: „Vă asigur de sprijin din partea Guvernului”

Orban apreciază seriozitatea marinarilor civili sau militari, care „aduc României aprecierea partenerilor externi și mențin legăturile la nivel global”.

Dincolo de imaginea idilică pe care tindem să o avem despre această profesie, a fi marinar implică şi numeroase riscuri, neajunsuri şi incertitudini, uneori, pe care marinarii români le-au depăşit de fiecare dată cu brio. Civili sau militari, marinarii români sunt adevăraţi ambasadori. Seriozitatea cu care ei muncesc şi nivelul lor de pregătire profesională aduc României aprecierea partenerilor externi şi menţin legăturile la nivel global, extrem de importante mai ales în actualul context al pandemiei sanitare. Vă asigur de sprijin din partea Guvernului şi de acum înainte, pentru a continua restructurarea pe baze moderne a marinei române, atât cea civilă, cât şi cea militară, şi de a continua tradiţia formării la standarde înalte a noilor generaţii de profesionişti în domeniul maritim”, a mai spus Ludovic Orban.

La mulţi ani, Forţelor Navale Române, la împlinirea a 160 de ani de existenţă! La mulţi ani, dragi marinari români, oriunde vă aflaţi! Meritaţi admiraţia şi tot respectul nostru pentru munca dumneavoastră. Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească în toate misiunile!”, a conchis premierul, potrivit g4media.ro.

Citeste si:
Orban, despre procesul electoral: Până acum nu au fost semnalate...
Orban, despre procesul...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Astăzi este sărbătorită cea de-a 118-a ediție a Zilei Marinei, organizată în Portul Militar Constanța, fără public de această dată, dedicată aniversării a 160 de ani de la constituirea Marinei Militare.

La eveniment au participat și președintele Klaus Iohannis, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.