Social 14 August 2020 16:46

Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru crimă și conducere sub influența alcoolului și a cocainei.

Procurorii au arătat că Mario Iorgulescu l-a ucis intenționat pe Dany Vicol, motiv pentru care trebuie să fie judecat pentru omor și nu pentru ucidere din culpă.

Comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Tribunalul București:

La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie si intr-o stare de furie, avand o alcoolemie de 1,96 g/l si fiind sub influenta cocainei, intentionand sa se deplaseze din sat Gulia, com. Tartasesti, spre un club din Parcul Herastrau, mun. Bucuresti, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteza ce depasea cu mult viteza legala de 60 km/h in localitate, patrunzand pe culoarea rosie a semaforului cu viteza de 145 km/h in intersectia dintre Sos. Chitilei si str. Teodor Neagoe, accelerand pana la 162 de km/h in momentul in care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteza redusa pe banda I, urcand vehiculul cu partea stanga pe un scuar, apasand la maximum pedala de acceleratie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvolta 700 de cai putere, patrunzand pe contrasens si intrand in coliziune frontala, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc, toate acestea in conditiile in care, din momentul in care a patruns in intersectie pe culoarea rosie a semaforului, inculpatul nu a actionat frana, iar in momentul coliziunii pedala de acceleratie era apasata la maximum. Procedand in acest mod, inculpatul a fost indiferent fata de urmarile actiunilor sale, pe care le-a prevazut si acceptat, punand in pericol participantii la trafic, lasand producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului si astfel ucigand-o pe victima cu intentie indirecta.

Pentru stabilirea situatiei de fapt mai sus mentionate, procurorii au avut in vedere, in principal, urmatoarele mijloace de proba: declaratii martori, raport medico-legal de necropsie, buletine de analiza toxicologica si expertiza medico-legala toxicologica, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistica privind cauzele si imprejurarile producerii coliziunii, precum si raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de inculpat. O parte din actele de urmarire penala au fost efectuate pe teritoriul Italiei de catre autoritatile judiciare italiene, in baza unor ordine europene de ancheta emise de autoritatile romane.

Mentionam faptul ca pe numele inculpatului a fost emis la data de 15.05.2020 un mandat de arestare in lipsa, in baza caruia Tribunalul Bucuresti a emis un mandat european de arestare, cel din urma fiind transmis la data de 19.05.2020 autoritatilor judiciare competente din Italia, tara in care inculpatul se afla, in vederea arestarii si predarii acestuia catre autoritatile judiciare romane. Pana in prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus in executare.

Citeste si:
Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română
Mario Iorgulescu a fost dat...

Totodata, in cauza au fost dispuse masuri asiguratorii asupra bunurilor si sumelor de bani apartinand inculpatului, pana la concurenta valorii de 1.000.000 de euro.

Dosarul a fost inaintat la Tribunalul Bucuresti, instanta de judecata competenta”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.


Despre autor:


Ultima actualizare: 14 August 2020 - 04 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.