Filozoful Mihai Șora comentează scenariul luat în calcul de Ministerul Educației de a scoate limba latină din programa școlară.
„În spatele intenției de a înlătura latina din școală văd revărsându-se, planturoasă și distrugătoare, lenea intelectuală. Este mai gravă decât „simpla“ indiferență față de cuvântul scris, față de un patrimoniu cultural, față de ceea ce ne constituie ca oameni. Este reflexul distructiv, legea nemărturisită a minimului efort, exact acea aversiune care te scoate de pe orbita ființelor gânditoare. Rămâi plutitor în vidul minții tale: nu cauți nimic, nu faci conexiuni între fenomene, nu știi și nici nu ții să afli ce splendori te-au precedat ori care este rostul tău pe lume. Mintea fără conștiința de sine. Inutil de adăugat că tocmai aceste alcătuiri trândave sunt și cele mai viciate ori viclene, iar – dacă împrejurările istoriei le aduc la putere – ele își răspândesc secrețiile neguroase în Cetate și produc cele mai barbare dezastre. Punctele de suspensie nu înseamnă reflecție”, a scris pe pagina sa de Facebook filozoful Mihai Șora.
Ministerul Educației a pregătit, începând cu noul an școlar, tăieri de ore și eliminări de materii pentru clasele V-VIII. Până acum, grupul de lucru al Ministerului Educației a realizat 4 variante de plan-cadru pentru gimnaziu.
În a doua varinată a planului-cadru este prevăzută și eliminarea Limbii latine din programa școlară, dar și a materiilor „Educație tehnologică” și „Consiliere și dezvoltare personală”. De asemenea, mai multe materii vor avea parte și de tăieri de ore. Printre aceste materii se numără: Limba modernă numărul 2, Fizica, Chimia, Biologia, Geografia și Istoria.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro