Social 21 Iulie 2020 06:58

Andreea Esca și-a făcut apariția în spațiul public după ce ar fi fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Aceasta povestit în cadrul unui interviu cum și-a dat seama că s-a infectat și care au fost primele semne pe care le-a avut.

După ce soțul său, Alex, a fost depistat pozitiv, Andreea a făcut și ea un prim test, care a ieșit negativ.

După aproximativ 5 zile, jurnalista Pro TV a constatat că nu mai avea miros și nici gust: ”La mine au apărut simptomele după vreo 5 zile. Să spun sincer, mă miram că eu nu am, mi se părea cumva ciudat, pentru că noi suntem, da, în aceeași casă și mi se părea ciudat că mie mi-a ieșit rezultatul negativ. Dar eram hotărâtă, bineînțeles, și conform protocoalelor și, pentru că așa gândeam că este bine, după 7-8 zile să refac oricum testul, să vedem ce se întâmplă, dacă nu cumva se pozitivează între timp, pentru că ei plecaseră din casă amândoi cu un rezultat pozitiv.

Numai că n-am apucat să se împlinească cele 7 zile, ca să fac noul test și, într-o zi, făcând ceva de mâncare, făceam niște cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că dintr-o dată nu simt deloc mirosul de la usturoi, ceea ce e puțin ciudat.” , a spus Andreea într-un interviu acordat Știrilor Pro TV

Bănuind că ceva nu este în regulă, Andreea Esca a continuat să facă acasă mai multe teste ale simțurilor, inclusiv cu parfumuri puternice.

”Am zis, bun, poate e doar în capul meu, că acum mă gândesc la asta din cauză că ei sunt bolnavi și așa mai departe. Și am început să testez tot felul de parfumuri pe care le aveam în casă și care erau foarte foarte puternice. De altfel, aproape că nu le suportam. Și mi-am dat seama că nu simt absolut nimic, o senzație extrem de ciudată, după care am început să gust tot felul de lucruri și mi-am dat seaama că îmi pierdusem și gustul. Puteam să mănânc absolut orice, că nu simțeam absolut nimic. Și mi-am dat seama că între timp e clar că am devenit și eu purtătoarea acestui virus. Așa încât mi-am făcut testul mai devreme decât cele 7 zile pe care le așteptam și am avut un rezultat pozitiv și eu.”, a mai povestit Andreea.

Citeste si:
De ce nu s-a pensat niciodată Andreea Esca. Răspunsul ei a uimit pe...
De ce nu s-a pensat niciodată...


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Iulie 2020 - 06 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.