Un polițist aflat în misiune a fost lovit cu un par în cap chiar de către individul pe care oamenii legii veniseră să-l imobilizeze.
Vineri noaptea, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Stâlpeni au fost notificați prin apel la numărul unic de urgență 112, că un bărbat de 48 de ani, din comuna Coșești, ar fi produs distrugeri unui autovehicul.
Un echipaj de la Postul de Poliție Coșești s-a deplasat la fața locului, iar oamenii legii l-au găsit pe bărbat pe drumul public din localitate.
Când a văzut polițiștii, bărbatul a încercat să lovească autospeciala de poliție, însă un polițist a încercat să-l imobilizeze. Acesta a fost lovit la nivelul capului cu un par de către bărbatul violent, notează arges-stiri.ro.
Ulterior, acesta a fost încătușat și condus la sediul poliției, în timp ce polițistul a primit îngrijiri medicale de la un echipaj medical aflat în zonă. Din fericire, acesta nu a avut nevoie de transport la spital.
Agresorul a fost audiat de polițiști, la sediul cărora a mers desculț și pe jumătate dezbrăcat, iar apoi a fost preluat de un echipaj SMURD, pentru a fi expertizat psihiatric la spitalul din Pitești. Acesta a mai ajuns la psihiatrie de câteva ori, tot din cauza consumului excesiv de alcool.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Profesoara care își plătește din salariu elevii să rămână la școală,...
Sursa: garbo.ro
-
Cabral, confesiune sinceră după divorțul de Andreea Ibacka: Singurul om pe...
Sursa: kudika.ro