Social 6 Iulie 2020 11:33

Aproximativ 4.000 de pensionari au fost păcăliți de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanța, din cauza unor dobânzi și taxe ilegale introduse de CAR.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a efectuat un control la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, pe fondul mai multor reclamații primite de la pensionarii din oraș.

Inspectorii au descoperit mai multe nereguli în cadrul CARP Constanța. Casa nu oferea informații precontractuale în cadrul contractelor de împrumut, nu oferea nici măcar un exemplar original al contractului de împrumut când era semnat contractul, percepea unui cost intitulat ”tipizate”, dar nici nu respecta legea în ceea ce privește modalitatea de calcul a ratei lunare.

Inspectorii ANPC au descoprit și că sunt aplicate dobânzi ilegale în cadrul împrumuturilor contractate de pensionari.

”Practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma împrumutată, și a diferenței de fond de cotizare integral din suma împrumutată, în cazul în care este solicitat un împrumut mai mare decât limita fondului de cotizare, sume de bani pentru care se calcula și percepea dobândă fără a fi puse la dispoziția consumatorilor”, au declarat inspectorii ANPC în urma controlului efectuat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanța.

A fost dispusp încetarea practicilor comerciale incorecte, iar sumele de bani care au fost percepute în plus vor fi restituite păgubiților. Inspectorii au dat și sancțiuni în valoare de 20.000 de lei.

Cel puțin 3.748 de împrumutați la Casa de Ajutor Reciproc au fost păgubiți prin intermediul taxelor și dobânzilor ilegale.


Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Iulie 2020 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.