Social 25 Mai 2020 15:55

Achiziția măștilor de protecție pentru elevii din anii terminali și profesori a fost anulată de Ministerul Educației, cu 10 zile înainte de reîceperea școlii.

Obligat prin lege, Ministerul trebuie să asigure măștile elevilor și profesorilor care vor participa la examene.

Ministerul vrea să achiziționeze cel puțin 15 milioane de măști, cel mult 17 milioane de măști, prin proceduri de negociere fără publicare prealabilă.

Luni dimineață, Ministerul Educației a demarat o nouă procedură de achiziție a măstilor și speră să ca acestea să ajungă până pe data de 2 iunie, potrivit Luminiței Barcari, secretarul de stat responsabil cu achiziția.

Noi ne străduim să ajungă până pe 2 iunie”, a spus Luminița Barcari.

La aproape o lună după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii din anii terminali se vor reîntoarce la școală pentru a se pregăti de examene, ministrul Educației, Monica Anisie, a demarat prima procedură de achiziție a măștilor pe data de 19 mai, iar măștile trebuiau să ajungă astăzi, 25 mai.

Am anulat procedura [de achiziție de măști prin negociere fără publicare prealabilă, procedură accelerată prevăzută de legea achizițiilor publice – N.Red], de vineri, 22 mai, pentru că cei care au venit cu oferta de licitație inițial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măști [17 milioane de măști, potrivit primului Caiet de sarcini – N.Red.], după care au anunțat că au 6 milioane de măști, pentru ca la final să constatăm că din stocul pe care au anunțat că îl aveau nu există decât 1 milion 300 de măști. Procedura a fost anulată vineri și va fi reluată începând de astăzi, a declarat Monica Anisie.

Un reporter al Edupedu.ro a întrebat-o pe Monica Anisie de ce a întârziat demararea achiziției până la data de 19 mai, iar aceasta a răspuns: „Au fost de îndeplinit anumite condiții, din punct de vedere procedural. Iar Legea 55 [care prevede obligativitatea ca Ministerul Educației să le asigure tuturor elevilor și profesorilor măști de protecție – N.Red. ] a apărut abia pe 15 mai și abia în această lege apare obligația ca Ministerul Educației să cumpere măștile”.

Citeste si:
Profesorii sunt principala problemă a sistemului de educație din...
Profesorii sunt principala...

Întrebată dacă vor ajunge măștile în școli până la data de 2 iunie, ministrul Educației a răspuns: „Dacă se vor respecta termenele impuse de Ministerul Educației în caietul de sarcini realizat acum, sigur că vor ajunge”.


Despre autor:


Ultima actualizare: 25 Mai 2020 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.