Site-urile care au fost închise de autorități în starea de urgență, pentru că distribuiau fake news, ar putea reveni după încheierea acesteia.
ANCOM, instituție condusă de fostul premier Sorin Grindeanu, arată că începând de astăzi, 15 mai, site-urile anterior blocate pot fi accesate. Asta vine ca urmare a mai multor decizii semnate de către autoritate în cursul zilei de 14 mai. În acestea, furnizorii de internet sunt informați că nu mai există temeiul legal pentru blocarea accesului utilizatorilor la site-urile anterior închise.
În motivația deciziei, ANCOM punctează că:
Având în vedere că, începând cu data de 15 mai 2020, starea de urgență instituită pe întreg teritoriul României încetează, ceea ce determină încetarea inclusiv a măsurilor dispuse în baza Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, respectiv a Decretului Președintelui României nr. 240.2020 privind prelungirea stării de urgență.
Având în vedere că deciziile emise de către președintele ANCOM în temeiul art. 54 din Anexa 1 'Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă' (..) sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală în vederea executării legii, iar măsurile dispuse prin intermediul acestora produc efecte atâta timp cât subzistă temeiul legal, motiv pentru care constată încetarea efectelor acestora începând cu data de 15 mai 2020."
15 site-uri sunt menționate de către ANCOM, iar unele nu pot fi accesate la momentul actual. Altele, însă, și-au mutat încă de la momentul blocării activitatea pe alte domenii, așa că au putut ocoli ușor restricțiile impuse de furnizorii de servicii de internet.
Ortodoxinfo.ro este, probabil, cel mai bun exemplu. Acest site a fost închis după ce a titrat că ”se pregătește omorârea pensionarilor în lagăre de concentrare și exterminare.” Închiderea a fost mai degrabă o formalitate, deoarece site-ul a revenit pe domeniul ortodox.info.ro, iar apoi pe ortodoxinfo.net, după ce și cel de-al doilea domeniu a fost blocat. La a treia apariție a site-ului, autoritățile nu au mai luat nicio măsură.
Cât de mult a crescut traficul de internet în România, în carantină
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro