Social 13 Mai 2020 17:45

Ziua Tratatului de la Trianon devine sărbătoare oficială în România, în urma unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.

În calitate de for decizional, Camera Deptuaților a adoptat proiectul de lege cu privire la sărbătorirea Zilei Tratatului de la Trianon, tratat care a readus Transilvania României.

Astfel, românii vor putea sărbători Ziua Tratatului de la Trianon în data de 4 iunie.

Deși pentru români e motiv de sărbătoare, pentru maghiari este cel mai negru moment din istoria națiunii. În urma tratatului, Ungaria a peirdut mai bine de jumătate din teritoriul pe care îl avea până la finalul Primului Război Mondial.

Ce prevede legea adoptată de deputați

Art. 1. – Se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Art. 2. –

(1) În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural – educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.

(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic, din bugetele proprii, organizarea și desfășurarea manifestărilor prevăzute la alin. (1).

(3) Instituțiile publice, din fonduri proprii, precum și organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot sprijini manifestările organizate de către autoritățile administrației publice centrale și locale.

Art. 3. –

(1) Fondurile destinate organizării acestor evenimente pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităților și instituțiilor publice.

(2) Organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot sprijini manifestările organizate de către autoritățile administrației publice centrale și locale.

Art. 4 –

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

(1) Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu completările ulterioare

(2) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile. (Amendament propus de Comisie)


Despre autor:


Ultima actualizare: 13 Mai 2020 - 05 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.