Social13 Mai 202011:25de George Stanciu

Lectura de un minut

Cu toate că rata inflației a scăzut în ultima perioadă, prețurile bunurilor au continuat să crească, asta în ciuda asigurărilor că nu se va întâmpla asta.

La începutul pandemiei și stării de urgență, autoritățile anunțau că prețurile bunurilor nu vor crește pe fondul crizei în care ne găseam, însă realitatea de la raft este alta.

În timpul stării de urgență, prețurile au crescut, conform informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică. În același timp, în luna aprilie, rata anuală a inflației a scăzut la nivelul de 2,7%, o ușoară scădere, față de 3% în luna martie.

Cu toate că inflația scade, prețurile cresc. Mărfurile alimentare sunt cu 5,72% mai scumpe, serviciile au înregistrat creșteri de 3,06% ale prețurilor, iar mărfurile nealimentare, de asemenea, costă cu 0,53% mai mult.

În luna aprilie, comparativ cu martie, prețurile de consum au crescut cu 0,26%. Dacă e să comparăm prețurile din aprilie 2020 cu cele din decembrie 2019, creșterea e mai sesizabilă, de 1,42%.

Citeste si:
Cum se vor schimba spațiile de coworking după pandemie
Cum se vor schimba spațiile...

”Prețurile de consum în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 2,3%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 - aprilie 2020) față de precedentele 12 luni (mai 2018 - aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%”, arată INS.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.