Social11 Mai 202011:58de Andreea Stefan

Lectura de 2 minute

Patriarhul Daniel a declarat, la finalul unei slujbe, că are speranța că în scurt timp enoriașii vor putea să participe din nou la slujbele bisericii. Acesta consideră că dialogul cu Dumnezeu este esențial în depășirea crizei sanitare actuale.

În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din Biserică. Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult”, a spus patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel îndeamnă oamenii la rugăciune, considerând că aceasta este calea către ieșirea din această criză provocată de pandemia de coronavirus.

În această perioadă de pandemie, când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de singurătate, de anxietate, de spaimă, de nesiguranţa zilei de mâine, de teamă de îmbolnăvire, de teama de moarte să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vină spre noi, spre sufletul nostru ca să ne ridice din suferinţă, din singurătate, din întristare şi să ne dăruiască bucuria pe care a dăruit-o omului de la Vitezda pe care L-a vindecat”, a mai spus patriarhul Daniel.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transforme această perioadă de însingurare şi nelinişte într-o perioadă de speranţă, într-o perioadă de comuniune mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciune şi comuniune mai intensă cu semenii noştri prin fapte bune”, a mai adăugat patriarhul, potrivit antena3.ro.

Citeste si:
Cum se vor schimba spațiile de coworking după pandemie
Cum se vor schimba spațiile...

Regulile de intrare în biserică după 15 mai: Slujbe doar în aer liber și accesul limitat

Guvernul a decis ca accesul în biserici să fie permis începând cu data de 15 mai, dar acest lucru a adus și o serie de reguli care vor trebui respectate cu strictețe.

Accesul va fi permis limitat, cu respectarea unei suprafețe de 8mp pentru o persoană, iar credincioșii și preoții trebuie să poarte măști de protecție, pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul Covid-19.

Vezi Care sunt regulile care trebuie respectate pentru a avea acces în biserică.

Citeste si:
Patriarhia donează 20.000 de euro către spitalele sucevene
Patriarhia donează 20.000 de...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.