În cadrul unei conferințe de presă, Klaus Iohannis a afirmat că școlile, liceele și facultățile nu se vor redeschide până la toamnă.

În urma unei întâlniri cu premierul și cu mai mulți miniștri, Iohannis a anunțat că școlile vor rămâne închise până în septembrie, dar că anul școlar actual se va încheia.

Președintele a afirmat că oficialii s-au uitat și către exemple din UE, pentru a urmări deciziile acestora: ”Faptul ca elevii s-ar duce la scoala ar implica doua riscuri mari. Exista riscul major ca elevul sa duca boala la scoala si de la scoala acasa. Am dorim sa stim si ce fac alte tari. Deja sunt o serie de tari din UE care nu mai doresc sa redeschida scolile. Am dorit sa aflam acolo unde s-au deschis scolile. Avem un exemplu din Franta. Experimentul nu a decurs foarte bine. Zeci de elevi au fost testati pozitiv”, arată mediafax.ro.

Astfel, președintele a anunțat că a luat decizia ca școlile să rămână închise pentru restul anului școlar, dar că ”anul școlar se va inchieia pe 12 iunie. Elevii vor avea mediile incheiate cu notele pe care le au acum. In cazuri exceptionale se mai poate face o evaluare.”

”Elevii din clasele terminale – a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate. Așadar, nu se deschid școlile și universitățile! Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore”, a mai afirmat președintele.


Despre autor:


Ultima actualizare: 27 Aprilie 2020 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.