Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu este sub nicio formă de acord cu reînceperea cursurilor, motivul fiind că elevii, mai ales cei mici, nu ar putea respecta măsurile de protecție și ar putea da virusul mai departe părinților și bunicilor lor.

Sub nicio formă nu aş fi de acord cu reînceperea cursurilor! Dar cu toată tăria cred că ne trebuie urgent un plan serios pentru relansarea treptată a economiei. Nu vom mai putea rezista mult timp cu motoarele economiei încetinite. Aici să ne concentrăm mai bine şi să privim cu respect spre ţările civilizate, de unde putem prelua modele de bune practici”, a spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei susține că elevii, în special cei din clasele mici, nu ar putea respecta cu strictețe măsurile de protecție, iar ei ar putea transmite virusul părinților, bunicilor lor și cadrelor didactice.

Copii cu mască de protecţie mi se pare o imagine dureroasă. Sfâşietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerăbdători, aleargă, se mişcă...e normal! De aceea sunt copii! Am spus şi ieri, şi aseară, la TV, că nu văd ca pe o soluţie bună redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor după 15 mai. Este, încă, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce în ce mai agresiv! Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictele măsurile sanitare şi de distanţare socială. Se vor contamina, vor face forme uşoare (Slavă Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice şi părinţilor, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de îmbolnăviri!”, a mai spus Firea, potrivit adevarul.ro.

Gabriela Firea consideră reînceperea cursurilor ca fiind o potențială criză majoră, foarte greu de gestionat.

Haideţi să nu stricăm tot ce am obţinut cu eforturi imense până acum. Să protejăm în continuare copiii, seniorii, bolnavii cronici! Se pot găsi soluţii pentru încheierea anului şcolar, inclusiv pentru clasele terminale. Avem atâţia profesori buni care pot contribui cu idei valoroase!”, a explicat primarul.

Ministrul Educației urmează să ia o decizie privind reluarea cursurilor

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat că urmează ca autoritățile să ia o decizie cu privire la reînceperea cursurilor, după ce se vor consulta cu specialiștii din domeniul sanitar.

Aşteptăm să vedem care este vârful, aşteptăm să vedem ce ne spun specialiştii din domeniul medical. (..) Am considerat că deocamdată este bine să nu-i alarmăm sub nicio formă nici pe părinţi, nici pe elevi şi să construim lucruri în aşa fel încât să ne gândim la sănătatea şi siguranţa copiilor”, a declarat ministrul Educației.

Citeste si:
Nelu Tătaru: Masca de protecție trebuie purtată și pe trecerea de...
Nelu Tătaru: Masca de...

Miercuri, 22 aprilie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anuțat că școlile ar putea fi redeschise la finalul lunii mai, sau începutul lunii iunie.

Trebuie să avem foarte mare grijă la tot ce înseamnă copii, la tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puține ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea și măscuțe. Dar sunt protocoale pe care le stabilim și le vom avea la acel moment!”, a spus Tătaru.


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Aprilie 2020 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.