Un bărbat din Gorj, aflat în stare de ebrietate, a încercat să își taie gâtul în fața polițiștilor care l-au somat să nu mai stea în fața blocului.

Bărbatul din Rovinari, județul Gorj, a fost somat de polițiști de mai multe ori să nu mai stea în fața blocului, unde acesta ar fi consumat băuturi alcoolice.

Aflat deja în stare de ebrietate, bărbatul a încercat să își taie gâtul cu un cuțit, în semn de protest față de somațiile polițiștilor.

Oamenii legii l-au avertizat pe acesta că va primi o sancțiune dacă nu respectă ordonanțele militare, mai ales că nici nu avea declarație pe propria răspundere. Bărbatul a ajuns la spital după ce a reușit să se rănească în zona gâtului cu un cuțit, însă polițiștii spun că nu a reușit să își provoace o rană gravă.

Unul dintre martorii la eveniment a publicat un videoclip pe Facebook, iar în fundal se aude cum vecinii bărbatului se ceartă cu polițiștii. Aceștia ar fi apelat la spray-ul lacrimogen pentru a-l împiedica pe bărbat să se rănească: ”Doamnă, era cu cuțitul la gât! Ce era să-i fac? Aveam dreptul să folosim. Ori îl împușcam, ori îi dădeam cu spray”, spune unul dintre polițiști în timpul înregistrării.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase, dar și pentru vătămare corporală. Pentru că acesta nu avea declarație pe propria răspundere, a primit o sancțiune și în această direcție. Nu în ultimul rând, bărbatul a fost sancționat și pentru consum de băuturi alcoolice în spațiii publice.


Despre autor:


Ultima actualizare: 20 Aprilie 2020 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.