Social 9 Aprilie 2020 10:50

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că șomajul tehnic va fi introdus și în cadrul companiilor și regiilor de stat, fiind o propunere asumată.

Șomajul tehnic urmează să fie introdus și la stat, iar Ministerul Muncii deja a pregătit un proiect de act normativ în această direcție.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, spune că ”acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituții, autorități, companii publice, regii cu capital de stat care să le asigure funcționalitatea pe durata stării de urgență dar care să țină cont și de dorința evidentă a multor angajați de a rămâne la domiciliu și, binențeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă și plată.

Astfel, nu doar instituțiile care primesc bani de la stat, ci și entitățile care funcționează sub forma unor societăți comerciale sunt vizate de șomajul tehnic.

Ministrul Muncii spune că angajații vor sta acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, și vor primi 75% din salariul de bază.

Violeta Alexandru spune că ”este o propunere asumată. După consultări, inclusiv cu autorități locale și după evaluări. Da, după toate acestea și după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată. Pentru corectitudine.”

Hossu, Cartel Alfa: salariile bugetarilor vor scădea cu cel puțin 35%

”Dacă se practică același mecanism, luându-se în considerare salariul de încadrare și se coroborează cu această prevedere 75% din salariul mediu brut, atunci scăderea salariilor în sistemul bugetar va fi de cel puțin 35%, în anumite cazuri și mai mult de 35%”, a declarat Hossu la Realitatea Plus

Liderul Cartel Alfa este de părere că Guvernul va lua și măsuri mai drastice în viitor, iar temerea cea mai mare este aceea de reducere masivă a personalului din sistem.

Hossu spune că pregătirea acestor măsuri, dar și faptul că autoritățile dau de înțeles că instituțiile publice pot funcționa și cu un număr redus de personal, duc cu gândul la ideea că viitorul rezervă măsuri de austeritate drastice.

Citeste si:
Marius Budăi demisionează în urma scandalului azilelor groazei....
Marius Budăi demisionează în...

Despre autor:


Ultima actualizare: 9 Aprilie 2020 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.