Solutiile asumate de Guvern pentru inchiderea procedurilor de infringement declansate de Comisia Europeana impotriva Romaniei in domeniul taierilor ilegale de lemn si pentru nefinalizarea Programului national de control al poluarii atmosferice au fost analizate vineri, la Bruxelles, de catre ministrul Mediului, Costel Alexe, si comisarul european pentru mediu, oceane si pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Cei doi demnitari au abordat si aspecte privind conservarea biodiversitatii, extinderea retelei Natura 2000 in Romania, dezvoltarea sistemului de monitorizare a calitatii aerului, managementul deseurilor si programele de finantare din domeniul mediului.

"Am urmarit si am apreciat discursul dumneavoastra transmis saptamana aceasta, dupa anuntul declansarii celor doua proceduri de infringement. Din partea noastra aveti toata deschiderea si va puteti baza pe sprijinul Comisiei. In ceea ce priveste taierile ilegale de padure, din pacate, Comisia Europeana, la fel ca societatea romaneasca, si-a pierdut rabdarea. Am asteptat trei ani, timp in care nu a existat altceva decat un ping-pong intre autoritatile romane si Comisie, fara sa constatam progrese reale in acest sector. Astazi suntem insa optimisti si vrem sa vedem aceeasi determinare pe care ati manifestat-o de la preluarea mandatului si in continuare, in eforturile Romaniei de a solutiona problemele care au dus la aceasta situatie si nu am niciun motiv sa ma indoiesc ca veti realiza ceea ce v-ati asumat", a declarat Virginijus Sinkevicius, in cadrul intalnirii bilaterale.

Acesta a adaugat ca apreciaza deschiderea pe care actuala conducere a Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor o manifesta catre societatea civila si ca isi doreste sa viziteze cat mai curand Romania.

La randul sau, ministrul roman al Mediului l-a asigurat pe oficialul european ca stoparea taierilor ilegale de padure se afla in topul prioritatilor Guvernului Romaniei. "Va asigur ca noul Guvern este foarte determinat sa rezolve toate disfunctionalitatile constatate de Comisie. De fapt, inca din prima zi de mandat am vorbit despre blocajul total din acest sector, care a caracterizat ultimii trei ani. Din pacate, oricat mi-as dori, nu am puterea sa redau Romaniei acesti trei ani pierduti. Ceea ce pot insa sa fac, este sa va garantez ca stim ce avem de facut si ca obiectivul meu, ca ministru, este sa elimin aceste taieri ilegale, care au facut si fac inca atat de mult rau tarii mele", a transmis Costel Alexe.

Citeste si:
Orban: „PNL va lua act de suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai...
Orban: „PNL va lua act de...

Oficialul roman i-a prezentat comisarului european planul de actiune pentru combaterea taierilor ilegale. Astfel, Alexe a vorbit despre dezvoltarea si operationalizarea de urgenta a sistemului electronic de urmarire a trasabilitatii lemnului - SUMAL, monitorizarea taierilor prin imagini satelitare, inasprirea sanctiunilor, intarirea capacitatii de control si renuntarea la practica vanzarii de masa lemnoasa pe picior.

In ceea ce priveste elaborarea Programului national de control al poluarii atmosferice, ministrul Mediului a informat Comisia cu privire la demararea procedurilor pentru obtinerea finantarii studiului care va fundamenta acest Program, termenul asumat pentru finalizare fiind sfarsitul acestui an.

In domeniul Biodiversitatii, ministrul a transmis ca una dintre prioritatile Ministerului Mediului este de a se asigura ca proiectele de infrastructura nu aduc atingere obiectivelor de conservare specifice in evaluarile adecvate realizate pentru proiectele cu impact asupra siturilor Natura 2000. "Salutam disponibilitatea Comisiei in ceea ce priveste organizarea recenta a reuniunii de lucru cu expertii romani referitoare la autostrada Sibiu-Pitesti si ne exprimam increderea ca actiunile si calendarul care au fost agreate pentru perioada imediat urmatoare vor conduce la deblocarea finantarii acestui proiect", a precizat Alexe.

Citeste si:
Suceava este în carantină, dar tăierile ilegale de lemne continuă
Suceava este în carantină,...

In privinta calitatii aerului din marile aglomerari urbane, ministrul roman a amintit despre recentele intalniri cu autoritatile locale din localitatile care se afla in procedura de infringement sau care inregistreaza depasiri, in vederea indrumarii acestora pentru realizarea planurilor de calitate a aerului si implementarea rapida a masurilor. De asemenea, ministrul a anuntat investitii in modernizarea si extinderea retelei nationale de monitorizare, cu 30 de noi statii.

Nu in ultimul rand, in domeniul deseurilor, Costel Alexe a amintit strategia nationala privind cresterea procentului de colectare separata si reciclare, eforturile Guvernului privind inchiderea depozitelor municipale si industriale neconforme, precum si actiunile concrete pentru implementarea principiilor economiei circulare.

Citeste si:
România scapă de MCV. Anunțul făcut de Comisia Europeană. Ursula...
România scapă de MCV. Anunțul...

Comisia Europeana a trimis miercuri Romaniei o scrisoare de punere in intarziere si indeamna Romania sa puna in aplicare in mod corespunzator Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice intreprinderilor din sectorul lemnului sa produca si sa introduca pe piata UE produse obtinute din busteni recoltati in mod ilegal.

Aceasta scrisoare de punere in intarziere reprezinta, de fapt, deschiderea formala a procedurii de infringement.

"In cazul Romaniei, autoritatile nationale nu au fost in masura sa verifice efectiv operatorii si sa aplice sanctiuni corespunzatoare. Inconsecventele din legislatia nationala nu permit autoritatilor romane sa verifice cantitati mari de lemn recoltat ilegal", sustine Comisia Europeana.

In plus, Comisia a constatat ca autoritatile romane gestioneaza padurile, inclusiv prin autorizarea exploatarii forestiere, fara a evalua in prealabil impactul asupra habitatelor protejate, dupa cum se prevede in Directiva Habitate si in Directiva privind evaluarea strategica de mediu. De asemenea, exista deficiente in ceea ce priveste accesul publicului la informatiile privind mediul din planurile de gestionare a padurilor. Comisia a constatat, de asemenea, ca unele habitate forestiere protejate au disparut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezinta o incalcare a Directivei Habitate si a Directivei privind pasarile.

Citeste si:
Comisia Europeană: România, cel mai mare exportator de grâu din UE...
Comisia Europeană: România,...

Prin urmare, Comisia a decis miercuri sa trimita Romaniei o scrisoare de punere in intarziere, acordandu-i un termen de o luna pentru a lua masurile necesare in vederea remedierii deficientelor identificate de Comisie. In caz contrar, Comisia poate decide sa trimita autoritatilor romane un aviz motivat, potrivit Agerpres.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.