Asistenta medicala de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Vaslui care a intrat in coma la inceputul lunii decembrie, existand suspiciunea ca ar fi fost agresata de sot, a decedat, luni seara, la Spitalul Clinic "C.I. Parhon" Iasi, unde fusese transferata.

Avand in vedere ca pe corpul femeii au fost gasite semne ale unor posibile agresiuni, iar in momentul in care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului vasluian aceasta avea un certificat medico-legal din care reiese ca ar fi fost lovita, cadrele medicale au sesizat aceste aspecte reprezentantilor Inspectoratului de Politie, la nivelul institutiei existand in lucru doua dosare penale.

Unul a fost deschis in urma sesizarii facute de cadrele medicale si al doilea, pentru violenta in familie, raportat la loviri si alte violente, a demarat dupa ce o ruda a femeii a reclamat ca aceasta a fost batuta in repetate randuri de sot.

Sotul femeii a lucrat ca politist in cadrul IPJ Vaslui, iar actualmente detine functia de psiholog in cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera - Serviciul Teritorial Vaslui, reprezentantii institutiei anuntand ca au fost dispuse o serie de verificari care vizeaza conduita acestuia. Totodata, ITPF a precizat ca va lua masurile legale, in functie de ancheta derulata de organele competente, scrie Agerpres.

"In functie de rezultatele cercetarii desfasurate de catre autoritatile competente si de calitatea procesuala a lucratorului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi va dispune masuri in conformitate cu Statutul Politistului", au informat reprezentatii ITPF - ST Vaslui.

In aceasta perioada, barbatul figureaza ca fiind in concediu medical.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.