"Am luat cunostinta cu surprindere de hotararea luata astazi de Guvernul Orban, cu privire la desfiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989. De asemenea, nu intelegem motivatia demersului guvernamental. Acest gest vine in continuarea unor actiuni prin care adevaratii revolutionari au fost nesocotiti, dovada ca la sedinta solemna din 16 decembrie 2019, consacrata implinirii a 30 de ani de la Revolutia Romana, domnul Petre Roman nu a fost lasat sa-si rosteasca discursul, desi este unul din cei mai cunoscuti revolutionari.
Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989 va intreprinde demersurile legale pentru a impiedica punerea in aplicare a acestei masuri pe cat de arbitrara, pe atat de abuziva", a transmis Voiculescu, citat de b1.ro.
Executivul a motivat ca "activitatea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, de la infiintarea sa pana in prezent, s-a dovedit irelevanta in raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului Romaniei".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro