Social10 Decembrie 201900:10

Lectura de 2 minute

Femeile care nu sunt in forma au un risc de aproximativ patru ori mai mare de deces in urma afectiunilor cardiovasculare sau din alte cauze in comparatie cu cele care prezinta o capacitate ''buna'' de efort fizic, conform unui studiu efectuat in Spania si prezentat recent, citat de Press Association.

Rata anuala de deces din cauza bolilor cardiovasculare (BCV) a fost de aproape patru ori mai mare in cazul femeilor cu o capacitate deficitara de exercitii fizice, in timp ce rata de deces din alte cauze a fost de peste patru ori mai mare. Totodata, s-a observat o dublare a numarului de decese anuale asociate cancerului la femei cu o capacitate deficitara de exercitii fizice, comparativ cu cele cu o conditie fizica ''buna'', conform unui studiu efectuat in Spania si prezentat la EuroEcho 2019, un congres al Societatii Europene de Cardiologie, incheiat in weekend la Viena, Austria.

La studiu au participat 4.714 femei, cu o varsta medie de 64 de ani, supuse unor investigatii ecocardiografice pe banda de alergare in urma unor boli coronariere cunoscute sau suspectate.

Pe parcursul unei perioade medii de monitorizare de 4,6 ani, au fost consemnate 345 de decese asociate bolilor cardiovasculare, 164 in urma cancerului si 203 decese din alte cauze.

Rata anuala de deces cauzata de BCV a fost de 2,2% la femeile cu o capacitate deficitara de exercitii fizice, comparativ cu 0,6% la persoanele care erau in forma.

Citeste si:
Apneea in somn, influentata de grasimea acumulata intr-o zona...
Studiu: Apneea in somn,...

Rata anuala de deces asociat cancerului a fost de 0,9% la femeile cu o capacitate deficitara de exercitii fizice, in comparatie cu 0,4% la cele cu activitate fizica regulata.

Rata anuala de deces din alte cauze a fost de 1,4% la femeile cu o capacitate deficitara de exercitii fizice, comparativ cu 0,3% la cele cu o forma fizica buna.

In timpul cercetarii, specialistii au evaluat, de asemenea, functia ventriculului stang, una dintre camerele de pompare ale inimii. Ei au descoperit ca pacientele cu activitate cardiaca deficitara in timpul exercitiilor fizice au prezentat un risc mai mare de deces din cauza BCV pe perioada monitorizarii, scrie Agerpres.

''Analizand ambele examinari, femeile a caror inima functioneaza normal in timpul exercitiilor fizice au o probabilitate mica de eveniment cardiovascular. Insa, in cazul in care capacitatea lor de efort fizic este deficitara, ele prezinta si un risc de cancer sau din alte cauze. Cea mai buna situatie este de a avea o performanta cardiaca normala in timpul exercitiilor fizice si o buna capacitate de efort'', a declarat autorul studiului, doctor Jesus Peteiro de la Spitalul Universitar A Coruna.

Citeste si:
Andrei Caramitru, despre tensiunile dintre Iran si SUA: Riscul a cresc
Andrei Caramitru, despre...

''Faceti exercitii fizice cat de mult puteti. Activitatea fizica protejeaza de decesul din orice cauza'', a adaugat Peteiro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.