Intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, seful statului i-a reprosat acestuia modul in care a fost instrumentata ancheta in cazul de la Caracal, adaugand ca implicarea DIICOT ar fi trebuit sa aduca un plus de profesionalism si credibilitate. Klaus Iohannis a spus insa ca, sub conducerea lui Banila, "acest lucru nu s-a intamplat, iar ancheta continua sa genereze semne de intrebare majore".
"Modul in care s-au desfasurat lucrurile pana acum nu face decat sa ridice suspiciuni si sa accentueze lipsa de incredere a oamenilor in autoritati, iar o astfel de abordare nu poate duce decat la rezultate proaste. Asadar ii cer domnului Felix Banila sa isi inainteze imediat demisia din functia de procuror sef al DIICOT. Este imperativ ca greselile din ultimele saptamani sa fie asumate cu responsabilitate si este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza aceasta institutie", a punctat presedintele.
El a criticat si modul in care a fost tratata, in ultimele zile, familia uneia dintre victimele de la Caracal, mentionand ca acest comportament reprezinta un exemplu de 'asa nu'.
"Este extrem de grav ca cei care conduc institutii ale statului roman gireaza astfel de comportamente, prin care potentialii infractori sunt tratati cu blandete, cu manusi, iar victimele sunt tratate cu duritate si cu agresivitate. Aceasta situatie este generata in primul rand de esecul guvernarii incompetente din ultimii ani, o guvernare care a avut ca prioritate salvarea infractorilor, ignorand efectele asupra oamenilor cinstiti si corecti din tara noastra. Pentru toate aceste greseli majore PSD va plati politic, va promit acest lucru. PSD-istii vor plati la vot si vor ramane in istorie drept guvernarea care a protejat penalii si infractorii, o guvernare catastrofala, o guvernare esuata", a declarat seful statului.
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Klaus Iohannis a evidentiat ca au trecut deja doua luni de la tragedia de la Caracal, reamintind ca la momentul respectiv a convocat CSAT, indicand in mod explicit care sunt "masurile urgente ce trebuie luate de Guvern" si solicitand actiuni clare.
"Totodata, am tras repetate semnale de alarma catre toti cei care conduc institutiile statului ca au obligatia sa isi exercite cu maxima responsabilitate misiunea de a proteja cetatenii tarii noastre. In conditiile in care oamenii au asteptarea legitima de a fi aparati, este revoltator modul in care, in ultima saptamana, unele institutii au reactionat atat in ce priveste ancheta de la Caracal, cat si in ceea ce priveste ancheta legata de cumplitul caz din Dambovita. In ambele cazuri am vazut reactii intarziate, gesturi publice de-a dreptul scandaloase, care denota lipsa de preocupare pentru victime si pentru familiile victimelor", a mai afirmat presedintele Iohannis, potrivit site-ului Agerpres.
Frații Tate, trimiși în judecată de DIICOT. Sunt acuzați de viol,...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Chinezii cumpără mai multe mașini electrice decât europenii și americanii la...
Sursa: wall-street.ro