Social 9 August 2019 17:22
Tribunalul Bucuresti a admis, vineri, cererea PSD de modificare a statului partidului si de inregistrare a noii conduceri, rezultata in urma congresului din 29 iunie, potrivit Agerpres.

Pe de alta parte, instanta a respins cererea de interventie depusa de fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, insa decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu apel.

"Admite cererea PSD. Incuviinteaza modificarile. Respinge cererile de interventie. Cu apel", se arata in decizia instantei.

La inceputul lunii iulie, PSD a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere care are ca obiect "modificari acte constitutive - statut - organe de conducere", respectiv inregistrarea in Registrul partidelor politice a modificarilor de statut si alegerea noii conduceri, ca urmare a congresului din 29 iunie, cand Viorica Dancila a fost aleasa in functia de presedinte al PSD.

In cadrul procesului au fost depuse doua cereri de interventie, printre care una formulata de Liviu Dragnea, aflat in penitenciar.

Potrivit informatiilor publicate in presa centrala, cererea lui Dragnea are legatura cu dosarul angajarilor fictive de la DGASPC Teleorman, in care fostul lider social democrat a fost condamnat la trei ani si jumatate inchisoare.

Dragnea invoca faptul ca judecatorii au decis, in privinta celor doua persoane angajate fictiv la DGASPC Teleorman, ca a fost comisa o frauda, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele doua, ar fi fost ilicita in perioada 2006-2012, motiv pentru care organizatia ar fi trebuit dizolvata.

Liviu Dragnea sustine posibilitatea dizolvarii PSD

Fostul presedinte al PSD mai sustine posibilitatea dizolvarii PSD, deoarece la congresul din 29 iunie au votat si reprezentantii PSD Teleorman.

Codrin Stefanescu, fostul secretar general al PSD, a afirmat la Antena 3 ca cererea de interventie a lui Liviu Dragnea nu reprezinta un act de razbunare, ci de un demers care l-ar fi putut ajuta la revizuirea dosarului in care a fost condamnat.

"Aici nu e vorba de nicio lovitura sau de vreo razbunare a lui Dragnea. Avem de-a face cu un demers in interesul legii si al clientului, in conditiile urmatoare. (...) In acest dosar, avocatii trebuie sa faca tot ceea ce este legal si constitutional in interesul clientului lor. Acest demers vine pe baza unor legi care sunt in vigoare si nu au de-a face cu chestiuni legate de partid. Aici nu e atacat Congresul, Viorica Dancila sau Fifor. E o procedura prin care DNA si Ministerul Public au facut aceasta executie. Aici vorbim probabil despre o revizuire a dosarului. Demersul avocatilor nu are de-a face cu PSD", a declarat Codrin Stefanescu, potrivit site-ului Antena 3.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.