Social 5 August 2019 15:13
Minora de 14 ani gasita plina de sange pe o strada din municipiul resedinta, care a fost ajutata de doi politisti doar la interventia trecatorilor, i-a dat asistentei de pe ambulanta care a transportat-o la spital detalii din care reiesea ca ar fi fost violata, a declarat, luni, seful Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Galati, Mihai Polinschi.

"Am fost solicitati pe 112 de catre un agent de politie sa intervenim pe raza municipiului Galati, unde o tanara se afla intr-un loc public, cu o hemoragie abdominala, aparent. La fata locului, echipajul nostru a constatat, in prezenta unui echipaj de politie si a unui agent de la jandarmi, ca tanara, de 14 ani, era confuza, avea o hemoragie puternica de origine vaginala pe haine si pe picioare. A fost preluata, i s-au acordat primele ingrijiri, a fost perfuzata, transportata la Spitalul de Pediatrie din Galati, de unde a fost preluata si transportata la Spitalul Judetean Galati pentru serviciul de obstretica-ginecologie, fata fiind in soc hemoragic. In timpul transportului, asistenta noastra a reusit cu greu sa scoata niste amanunte din care reiesea ca fata ar fi fost violata, de o persoana cunoscuta", a precizat Polinschi.

Fata a fost internata la Spitalul Judetean de Urgenta, viata ei fiind in afara oricarui pericol, scrie Agerpres.

"Pacienta, o minora de 14 ani, a fost transferata de la Spitalul de Copii catre sectia de ginecologie pentru o trauma interna. A primit tratament de specialitate, investigatii si, in prezent, starea ei stabila hemo-dinamic si respirator si nu pune probleme deosebite", a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Galati, Ionut Banesanu.

Directorul adjunct al DGASPC Galati, Ciprian Groza, a declarat insa ca minora sustine ca nu a fost violata. Potrivit acestuia, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a intalnit cu prietenul ei, de 15 ani, a intretinut relatii sexuale consimtite acasa la acesta, dupa care, in urma unei hemoragii, a ajuns la spital.

Groza a precizat ca minora a povestit ca nu fost agresata si ca adolescentul o iubeste.

Citeste si:
Dana Roba a chemat ambulanța. Starea ei s-a agravat, după...
Dana Roba a chemat ambulanța....

"Este un caz nefericit. O minora dintr-un centru de plasament, care a plecat in invoire in oras si a ajuns la prietenul ei, unde a intretinut relatii sexuale, dupa care a urmat acea hemoragie pentru care a fost internata in spital. Cel mai important in acest moment este ca ea este in afara de orice pericol. A plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, de la ora 17,00 la 20,00. Ea nu s-a intors la centrul de plasament la ora 20,00 pentru ca, din pacate, a ajuns la spital. Fata a povestit ca este prietenul ei, a mai avut intalniri cu acesta. Este un copil, de 15 ani, s-au intalnit la el acasa. Din relatarile ei, nu a fost agresata, a fost consiliata psihologic si sustine ca este prietenul ei, ca o iubeste. Nu este vorba de un viol la acest moment, a fost cu consimtamantul ei. Totul s-a petrecut in casa tanarului, mai mult ca sigur parintii nu erau acasa. Ancheta inca nu este finalizata", a spus Groza.

Citeste si:
O minoră a urcat drogată la volan și și-a ucis fratele într-un...
O minoră a urcat drogată la...

O femeie a filmat o minora plina de sange pe strada George Cosbuc din Galati si sustine ca a oprit o masina de politie pentru a interveni in acest caz. Inregistrarea video arata ca cei doi politisti din masina, un barbat si o femeie, au stat in vehicul, la distanta de fata ranita, si abia la insistentele martorilor au chemat o ambulanta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.